Electricienii sunt eroi ai zilelor noastre, chiar dacă lumea nu are timp să-i observe!

Horatiu Rada

Breasla energeticienilor sărbătorește, astăzi, Ziua Energeticianului, o zi marcată în întreg sectorul economic încă din anul 1992, eroi pe care lumea nu are timp să-i observe, spune managerul Horațiu Rada.

20 iulie stă sub semnul patronului spiritual, Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, cel care stăpânește fulgerele, unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Istoric vorbind, Ziua Energeticianului, a fost statuată prin decretul nr.507/1972 și este una dintre puținele sărbători încă marcate de breslele din România.

”Este un moment special în care este obligatoriu să vorbim despre importanța celor care, prin munca lor, proiectează, realizează, exploatează și întrețin sistemul energetic național. Chiar dacă nu par sau chiar dacă lumea nu are timp să-i observe, acești oameni sunt și ei niște eroi ai zilelor noastre. Zi, noapte, iarna pe ger cumplit sau vara în căldură sufocantă, acești oameni muncesc să asigure confortul și siguranța cetățenilor dar și derularea fără incidente a unor activități vitale. Și pentru o secundă ar trebui să ne gândim ce s-ar întâmpla dacă ar rămâne un spital fără curent, un aeroport sau o fabrică. Și tot pentru o secundă, ar trebui să ne gândim ce bine că există oamenii din sectorul energetic. La mulți ani tuturor!”, este mesajul transmis de către Horațiu Rada, manager Cons Electrificarea Instal.

Activitatea celor care au grijă de rețelele și instalațiile electrice din sistemul național este de ani de zile sub semnul crizei forței de muncă, a lipsei de personal calificat și a unei competiții inegale cu munca la gri existente în ciuda eforturilor autorităților. Exploatarea și întreținerea sistemului este dificilă, implică muncă, disponibilitate permanentă, pregătire profesională și seriozitate maximă, pentru că o fracțiune de secundă poate fi vitală și repercusiunile catastrofale.

”Felicit toată echipa Cons Electrificarea Instal pentru activitate, pentru profesionalism și pentru consecvența de a practica o meserie frumoasă și importantă pentru întreaga comunitate. Și anul acesta am sărbătorit prin muncă, fie pe șantierul drumului Moșnița- Timișoara, fie pe bulevardul Lidia, fie la Șag, sau pe bulevardul Bogdăneștilor, acolo unde avem lucrări.” 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/