Se află în județul Mehedinți, dar Eibenthal face parte din comunitatea celor șase sate cehe situate în Clisura Dunării pe care, dintr-o solidaritate minoritară, nu le putem despărți. În Caraș-Severin sunt: Gârnic, Ravenska, Bigăr, Șumița și Sfânta Elena. Recent, Eibenthal a fost selectat în cadrul unui concurs care va desemna cele mai bune sate turistice.
În ultimii ani, Eibenthal a fost repus pe harta turismului rural fiind un punct polarizator pentru turismul de aventură pentru care optează numeroși turiști care vin din Cehia. În acest an, Eibenthal a fost selecționat alături de alte cinci localități rurale într-o competiție inițiată de Organizația Mondială a Turismului prin Agenția pentru Dezvoltare Regională. Prin concursul Best Tourism Villages, se recunosc satele care sunt un exemplu remarcabil de destinație turistică rurală. Pe baza alegerii Ministerului Afacerilor și Turismului (MAT), primele trei cele mai bune sate turistice vor putea fi incluse în programul Upgrade, prin care vor beneficia de sprijinul organizației internaționale UNWTO și al partenerilor pentru îmbunătățirea zonei de activitate.
„Prin clasarea în TOP6, satul nostru devine deja parte integrantă a traseului turistic cultural, care este dezvoltat la nivel național de către MAT. Pentru noi toți, a fi inclus în primele șase locuri din România înseamnă un mare privilegiu, dar și o mare motivație și responsabilitate. De la prăbușirea minei din 2006, am reușit împreună să ridicăm satul la un loc respectat în toată România. Așadar, călătoria noastră nu se termină, ci abia începe. Totuși, scopul nostru nu este să câștigăm premii, ci mai presus de toate să creăm un loc în care să trăim frumos, iar ceilalți să vină bucuroși să ne viziteze!”, se arată pe pagina de socializare Eibenthal – Czech village in Romania.
Alături de Eibenthal, au fost selecționate satele: Biertan, Rășinari și Râu Sadului, județul Sibiu, Ciocănești județul Suceava și Costești județul Vâlcea. Termenul de selecție al celor trei sate care vor fi desemnate câștigătoare, este sfârșitul acestui an.