Parlamentarii Forța Dreptei au depus o inițiativă legislativă prin care vor să aducă pe poziție de egalitate contribuabilul cu statul. Astfel, pentru toate sumele pe care statul trebuie să le restituie sau să le ramburseze de la buget, dobânzile vor fi calculate și acordate din oficiu, fără nicio altă procedură în plus.
La fel cum statul percepe dobânzi încă din prima zi de întârziere la plată pentru toate obligațiile fiscale ale contribuabililor, la fel să fie și invers, spun parlamentarii Forța Dreptei.
„Forța Dreptei militează pentru egalitate între stat și cetățean. În viziunea noastră, contribuabilii trebuie să fie egali cu statul în toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește legislația fiscală şi obligaţiile statului faţă de cetăţean. În România, atunci când un contribuabil nu îşi plătește la timp obligațiile fiscale, atunci când are întârzieri la plata datoriilor faţă de stat, trebuie să plătească şi dobânzile aferente perioadei de întârziere. Un lucru normal, de altfel. Însă, această normalitate nu funcţionează şi în sens invers. Dublul standard intervine atunci când contribuabilul a plătit pentru o decizie de impunere nelegală și acum își cere banii înapoi sau atunci când o firmă are de recuperat TVA, iar aparatul de stat se opune cu toată puterea restituirii sumelor cuvenite, punând tot felul de blocaje birocratice în calea cetăţenilor.”, spune deputatul de Timiș Claudiu Chira.
Când statul are de returnat bani contribuabililor, o face fără dobândă. Pentru a primi şi dobânda aferentă, Codul de procedură fiscală prevede că aceasta se acordă „la cererea contribuabilului”. Un tertip birocratic, spun cei de la Forța Dreptei, o procedură în plus pentru un drept al contribuabilului. Procedură care, de cele mai multe ori, se soluţionează în instanţele de judecată, pe banii contribuabilului.
„Dobânzile la restanţele fiscale ale statului faţă de cetăţean sunt un drept şi nu trebuie cerute printr-o procedură suplimentară. Toate aceste obstacole birocratice au un singur rol, acela de a ȋmpiedica recuperarea integrală a sumelor datorate de stat cetăţenilor. Acesta este doar primul proiect dintr-o serie de proiecte ce vizează restabilirea raporturilor de egalitate dintre stat şi cetăţean.”, a concluzionat Chira.