Egalați în minutul 89! Ripensia a remizat la Miercurea Ciuc, după ce a fost aproape de un succes

Ripensia a fost aproape de un succes, dar meciul din Secuime, de pe terenul lui Csikszereda Miercurea Ciuc s-a terminat la scorul de 2-2. Bănățenii au marcat prin Popovici și Voinea și au fost aproape de un succes. Gazdele au înscris prin Kalman și au reușit egalarea în minutul 89, dintr-un penalti transformat de Magyari. 

Gazdele din Ciuc au dominat jocul în debutul partidei, dar roș-galbenii au fost cei care au marcat. În minutul 18, Popovici a fructificat o diagonală, după un contraatac. Timișorenii au avut emoții din cauza lui Caius Lungu, care era să marcheze un autogol în minutul 25, dar Păduraru a intervenit la timp. Peste cinci minute, tot fundașul dreapta al echipei lui Pelici a greșit, cu respingere în centru, iar Szilard Kalman a profitat și a egalat. Lungu s-a mai revanșat în minutul 35, când a centrat bine pentru golul marcat de Albert Voinea.

După 1-2 la pauză, la reluarea jocului cele două formații au avut ambele ocazii ratate. Gazdele, prin Kalman, iar bănățenii, prin Chera și Fotescu. Ripensia a avut șansa de a mărit diferența. Călin Toma a prins un șut bun de la 30 de metri, dar care s-a dus în bară. Ulterior, mingea a intrat în poarta ciucanilor, dar din ofsaid. Gazdele au fost periculoase în minutul 63, după ce Norbert Barta a driblat trei adversari, inclusiv pe portarul Păduraru. Hecsko a venit la timp și a respins mingea chiar înainte să intre în poarta goală.

Finalul de meci a aparținut gazdelor. În minutul 89, s-a dictat penalti pentru fault în careu, iar Magyari a marcat. Ulterior, în prelungiri, același Magyari a rămas singur cu Păduraru, dar a tras peste buturi.

Csikszereda Miercurea Ciuc: Gyenge – Majzik, Palmeş, Csonka, Simo, Eder Gonzalez, Berde, C. Erdei (Barta 64′), Kalman (Csuros 77′), M. Takacs, B. Bajko (Magyari 71′)

Ripensia: Păduraru – C. Lungu, Hecsko, Tînc, C. Toma  – T. Călin, Stoi – Al. Popovici (Tudorache 59′), M. Fotescu (Staicu 74′) , Chera – Alb. Voinea (Monea 83′)

Runda viitoare, pentru ripensiști urmează o nouă deplasare, mai lungă de data aceasta, la Farul Constanța.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/