Eficiență energetică pe bani europeni la Spitalul Județean de Urgență din Reșița

untitled design set 970x90 px

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Reșița dorește eficientizarea energetică a tuturor celor trei staționare, fapt pentru care a propus spre aprobare trei proiecte cu finanțare europeană, câte unul pentru fiecare staționar. Proiecte pentru care consilierii județeni au aprobat în ședință de urgență cofinanțarea necesară.

Clădirea Staționarului 1 (cel de pe Strada Făgărașului) a fost ridicată în anul 1975, având 5 etaje și, parțial, și un al șaselea nivel. Încălzirea clădirii se face acum cu o centrală pe gaz, centrală care asigură și apa caldă, spitalul având, încă, radiatoare vechi, din fontă, care sunt de decenii în funcțiune.

Pentru eficientizarea energetică a acestui staționar, conducerea a depus un proiect de 16 milioane de lei, 85% din sumă urmând să vină de la Fondul European de Dezvoltare, 13% – de la bugetul de stat, iar 2% este cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Caraș-Severin. Pe lângă lucrările de izolare termică a clădirii și acoperișului, se va schimba întreaga tâmplărie, inclusiv cea PVC, cu o tâmplărie tot din PVC, dar una performantă energetic. Se propune și o sursă regenerabilă de energie, prin folosirea pompelor de căldură de tip aer-apă, schimbarea tabloului și a branșamentului electric pentru a putea suporta o putere mult mai mare decât cea de acum. Se mai intenționează achiziționarea unor panouri solare pentru încălzirea apei, iar corpurile de iluminat se vor schimba cu unele LED.

Ceva mai veche este clădirea Staținarului 2 (cel de pe Strada Spitalului), edificată în anul 1954 din cărămidă presată și care are doar două niveluri. Încălzirea acestuia se face tot cu o centrală pe gaz care dă și apa caldă, dar instalația de încălzire este depășită tehnic și moral. Consumul de energie termică în perioada de iarnă este foarte ridicat, instalația fiind mai veche de 3 decenii. Și instalația de iluminat a clădirii este învechită și prezintă deficiențe majore și un consum excesiv de energie electrică. Toate acestea generează în perioada de iarnă un confort termic scăzut. Proiectul de eficientizare energetică are o valoare de 22 milioane de lei, cu exact aceleași procente de mai sus și cu aceleași soluții pentru sursa regenerabilă.

publicitate ziar expresb 1000x100

Aceeași situație este și la Staționarul 3 (cel de pe Strada Crișan), dar pentru care suma necesară este de doar 12 milioane de lei. Cele trei proiecte au primit avizul consilierilor județenei, urmând să fie depuse la ADR Vest, unde vor fi evaluate și ar urma să fie aprobate pentru finanțare.

Propunerile au fost scrise și depuse ca proiecte de către Consiliul Județean Caraș-Severin, după ce au primit avizul plenului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/