Efectele unui nou val pandemic: „Din păcate vor avea de suferit pacienții cu alte boli infecțioase”

doctor and nurse detects diagnosis in a childs lun e6hpt58
untitled design set 970x90 px

S-au făcut pregătiri la nivel național astfel încât unitățile sanitare să nu fie luate prin surprindere de un nou val pandemic. Medicii au acumulat experiență, știu cu ce se confruntă, dar dacă spitalele de boli infecțioase vor deveni din nou unități COVID-19 vor avea de suferit pacienții care au alte afecțiuni.

La Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara au fost puse la dispoziția pacienților depistați pozitiv 20 de paturi. De altfel, la ATI sunt alte cinci paturi alocate celor care dezvoltă forme severe de boală. Medicii spun că un nou val pandemic va fi diferit din cauza faptului că se cunosc mai multe date despre infecția cu SARS-CoV-2, iar vaccinarea personalului medical scade presiunea pe care pandemia o pune pe sistemul de sănătate.

„Spaima a fost la început când nu am știut cu ce ne confruntăm, când am fost obligați să ne protejăm și pe noi, și pe cei din jurul nostru. Sigur că volumul de muncă va veni, dar sperăm ca populația să se vaccineze pentru că și vaccinarea va avea un nou impuls. Cred că vor fi multe cazuri. Poate nu atât de multe în județul Timiș pentru că noi stăm relativ bine în ceea ce privește vaccinarea. Este mare diferență între populația de la sat și populația de la oraș, județele arondate nouă, Caraș-Severin, Arad, Hunedoara nu stau foarte bine ca și procent de vaccinare.”, a explicat Voichița Lăzureanu, medic la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

Dacă va crește numărul de cazuri, reorganizarea va începe cu Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

publicitate ziar expresb 1000x100

„Cele două clinici de boli infecțioase au deja pusă la punct metodologia de deschidere a unor noi module, zone în care vor fi internați pacienții. Când se vor umple cele două clinici de boli infecțioase, va prelua pacienți și Pneumologia. Spitalul CFR a rămas încă suport. Și ei au o mică zonă și pot să se extindă și vom vedea dacă vom mai avea nevoie de Spitalul Municipal, de Casa Austria, de clădirea de la IBCV sau de clădirea ASCAR.”, a mai spus medicul.

În acest caz, se va restrânge capacitatea de a consulta pacienți cu alte boli infecțioase.

„Începem din nou să ne întâlnim, copiii vor merge la școală, viața își reia cursul și ne așteptăm, dacă nu crește procentul de vaccinare, să fie multe cazuri și să apară din nou forme severe, să fie probleme de supraaglomerare și din păcate vor avea de suferit pacienții cu alte afecțiuni infecțioase. Acum beneficiază de trei sferturi din capacitatea spitalului. Pe măsură ce vor crește cazurile de SARS-CoV-2 se va restrânge capacitatea de a consulta și interna cazurile cu alte boli infecțioase. Acum, după mulți ani, avem două cazuri de tetanos care necesită îngrijiri specifice de boli infecțioase. Amândoi sunt intubați, ventilați. Noi am mai văzut tetanos, știm ce avem de făcut. Dacă acești pacienți merg în alt serviciu este mult mai greu să primească îngrijirile de care au nevoie.”, a explicat medicul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/