Educația prin comunicare aniversează 10 ani. Reprezentanți de top ai agențiilor de comunicare și jurnaliști de renume vor fi prezenți la conferința PRbeta, la Timișoara!

În curând comunitatea oamenilor interesați de marketing, relații publice și publicitate va sărbători, la Timișoara, cea de-a zecea ediție a conferinței PRbeta, eveniment apărut cu scopul de a contribui, în mod activ, la educarea pieței de comunicare din vestul țării.

Evenimentul se va desfășura în perioada 14-15 mai, iar în aceste două zile vor fi prezenți în oraș reprezentanți ai unora dintre cele mai mari companii și agenții de comunicare din țară, dar și specialiști care activează în companiile din oraș, profesori, studenți și liber-profesioniști.

Începând cu această ediție, evenimentul nostru devine mai mult decât o conferință, primind valențe de festival. Aducem modificări de structură și lucrăm la o serie de activități conexe, care să îmbunătățească experiența participanților, oferindu-le varietate, fără a pierde din vedere importanța informațiilor relevante pe care aceștia le dobândesc an de an.”, detaliază Cristina Puțan, Managing Director al PRbeta Agency.

Astfel, la PRbeta 10, speakerii vor explora evoluția educației în comunicare în ultimii zece ani, din diferite perspective. Profesori, specialiști în comunicare din agențiile de top din România, reprezentați ai departamentelor de marketing și PR, jurnaliști de renume, influenceri, dar și alți specialiști din domeniu vor discuta despre evoluția comunicării, trenduri din domeniu, campanii creative și metode eficiente prin care brandurile pot interacționa cu comunitățile lor.

În cele două zile de eveniment vor avea loc discuții cu specialiști și profesori, interviuri, ateliere creative, activități interactive și sesiuni de networking. Alexandra Radu (Rogalski Damaschin), Alexandru Negrea (Social Smarts), Tudor Galoș (Tudor Galos Consulting), Alexandru Ciucă (Star-Cast.ro), Ruxandra Micșunescu (Line Agency) și Corina Sîrb (Universitatea de Vest din Timișoara) sunt doar câțiva dintre cei care vor vorbi despre „Educația în comunicare”. Organizatorii vor anunța periodic noi specialiști care vor vorbi în cadrul PRbeta 10.

Biletele Early Bird, la prețul de 119 lei, se găsesc pe site-ul evenimentului https://prbeta.ro/conferinta/, unde puteți afla mai multe detalii despre cei care vor vorbi la PRbeta 10 și, în curând, ce activități speciale pregătesc organizatorii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/