Îl cunoaşteţi pe Dan Şova. Este ministrul Marilor (uriaşelor) Proiecte. Titulatura îţi încreţeşte pielea. Gândeşti că un astfel de minister, cât ai bate din palme,...
Este limpede că nu suntem lăsaţi să ne plictisim. Ziua şi scandalul. E vorba de scandalul pensiilor militarilor în rezervă. Bătaia de joc a început...
Nu s-a încheiat (încă) scandalul procurorilor şi între PSD şi liberali a şi izbucnit tărăboiul suprataxării salariilor bugetarilor, cu 10 la sută, a acelor salarii...
S-a mutat circul în Parlament. PDL a acuzat USL că a făcut ce-a făcut şi a determinat creşterea până la cer a preţurilor la alimente....
Fostul premier al Marii Britanii între anii 1979-1990, MARGRET THATCHER, cunoscută la nivel mondial drept Doamna de Fier, a decedat ieri, la vârsta de 87...
În cadrul programului Cer Albastru, avioane ruseşti survolează teritoriul patriei. Avioanele noastre nu pot face acelaşi lucru, pentru că nu au liber de a se...
Este pentru penultima oară când îmi mai dau cu părerea despre încâlcita şi nedescâlcita problemă a trocului Băsescu-Ponta, pe marginea numirii procurorilor-şefi de la Parchetul...
În timp ce viiturile încep să zăpăcească România, a venit şi Băsescu Traian la tembelizor şi a dat cărţile pe faţă în materia procurorilor, luând-o...
Epopeea numirii procurorilor-şefi continuă într-o ceaţă care tinde să devină tot mai groasă. În ce fază ne aflăm? Nu avem un ministru de Justiţie. Drept...
Ieri trebuia să aibă loc numirea procurorilor-şefi. Această numire nu a mai avut loc, pentru că a fost amânată. După cum ştiţi, Băsescu Traian a...
Coplata la externare a intrat în vigoare. Nu este nicio păcăleală. Dar e făcută în unităţile spitaliceşti, în pur stil românesc. În unele spitale se...
Amatorilor de trăncăneală de la tembelizor li s-a mai servit o temă. Mişcarea Populară, inventată de notăriţa familiei Băsescu, Ioana, fiica cea mare, înregistrată astfel...
Bate vântul frunza-n dungă. Care dungă? Frunza încă nu e frunză, dar vântul o bate. Poate nici n-o să mai ajungă frunză. Şi-atunci, ce ne...
După dezastrul din Olanda la meciul cu România, mi-am zis să stau câteva zile, să mi se pună oarecum la loc minţile, să mă bag...
Elena Udrea o dă la pace cu Vasile Blaga. Îşi retrage şi ultima contestaţie, prin care cerea, nici mai mult, nici mai puţin, decât să...
S-a reaprins scandalul „Sabina”. Sponsorul echipei de hochei din Miercurea Ciuc, personaj odios şi de un extremism feroce, cunoscut datorită unor evenimente deosebit de triste,...
Rezultatele Convenţiei PDL din 23 martie a.c. continuă să producă ecouri din cele mai importante în politica noastră naţională. Băsescu Traian, preşedintele României, care şi-a...
Sfârşit de săptămână bogat. Bogat în nervi şi în divorţuri politice. Întâi, naţionala de fotbal a României, aflată în cursa pentru calificarea la Mondialul din...
Premierul Victor Ponta pune lacătul pe gura lătrăilor din PDL, care nu se pot opri din a acuza Guvernul că nu face nimic din promisiunile...
Numai astăzi nu e mâine. Atunci când va avea loc Convenţia PDL, Convenţie care va alege viitorii şefi ai acestui partid ajuns de râsul curcilor....
Ieri a avut loc o şedinţă de guvern, în care s-au abordat teme care au încercat să răspundă la numeroasele întrebări puse frecvent de opinia...
Năstase a ieşit din puşcărie, târând după el o cutie goală de conserve care zdrăngăne prin toată media, de te asurzeşte. E vorba de pedeapsa...
Fostul prim-ministru Adrian Năstase, condamnat la doi ani cu executare în dosarul Trofeul Calităţii, a fost eliberat din închisoare de judecătorii Tribunalului Bucureşti, în urma...
Să vedem ce mai vedem. Grea viaţă pentru tinerii de azi. De o locuinţă nu au cum să-şi facă rost, de bunurile casnice la fel...
Joi seara, Steaua Bucureşti, echipă de fotbal pentru care unii îşi pun ştreangul de gât, a trecut pe lângă o performanţă de toată isprava în...
Credeaţi că englezii sunt nişte lorzi? Că toţi sunt domni din cap până în picioare? Aiurea! Nişte găinari, era să spun nişte curcănari, ca atâţia...
România, raiul de pe pământ. Avem munţi, dealuri şi câmpii, mieii zburdă cu mamele lor pe plaiurile noastre şi pasc iarba grasă, culturile se bucură...
Ieri, începând cu orele 15 trecute fix, Băsescu Traian şi-a început discursul în Parlament. Înainte de a începe să spună ceea ce îi stătea pe...
Azi, în Parlament, Băsescu Traian şi-a exprimat intenţia de a adresa un mesaj. Încă nu se ştie cui va fi adresat acest mesaj. Parlamentarilor, Guvernului...
Când stăm acum de vorbă încă nu a început manifestarea de la TG. Mureş. Cică va fi vorba de 10 mii de participanţi unguri din...
Steaua a câştigat joi seara un meci important cu Chelsea din Londra, echipă supergalonată, făcând parte din lumea de milioane de euro a sportului mondial....
Trăind încă în trecut, pe vremea când orice scotea pe gură era imediat luat în seamă şi executat, Băsescu Traian s-a dus la Academie, să...