VIDEO Eco Bau Parc amendează cu nesimţire

Reprezentanţii firmei care administrează parcările publice din Reşiţa sunt convocaţi din nou la primărie pentru a se încerca soluţionarea pe cale amiabilă a concesionării serviciului de administrare a parcărilor cu plată.

În urma discuţiilor de săptămâna trecută dintre administraţia locală şi reprezentanţii SC Eco Bau Parc SRL, aceştia din urmă ar fi trebuit să renunţe la a mai împărţi amenzi. Cel puţin aşa spunea primarul Mihai Stepanescu. “În urma discuţiei purtate, reprezentanţii firmei SC ECOBAU PARC SRL au suspendat activitatea de informare, avertizare, fotografiere şi filmare a autovehiculelor parcate în zonele menţionate ca fiind destinate parcărilor cu plată, până luni, 12.03.2012, când va avea o altă dezbatere, la sediul primăriei”, spunea edilul-şef.

Nu s-a întâmplat însă deloc aşa. Eco Bau a continuat să aplice amenzi şi să filmeze în interiorul autoturismelor după bunul plac, fără ca echipele din teren să fie însoţite de oameni ai legii, lucru care este obligatoriu. Șeful serviciului de parcări, Bogdan Mischie, a explicat de ce reşiţenii sunt buni de plată. „Până la modificările HCL 461, noi nu avem cum să acționăm altfel. Asta înseamnă că șoferii care parchează pe locurile cu plată vor primi taxe de penalizare”, a precizat reprezentantul Eco Bau.
Dacă nici astăzi nu se va ajunge la înţelegere pe cale amiabilă, lucrurile vor trebui tranşate în Şedinţa de Consiliu Local din data de 27 martie.

 

 

YouTube video

Comments

  1. Petru Manta says:

    Preacuratul Stepanescu sa răspundă la doua întrebări: a- care este numărul dosarului judecătoresc intentat pentru rezilierea contractului cu Ecobau? ( asa cum s-a laudat) b- cine este initiatorul proiectului de HCL prin care s-au stabilit prețurile pentru parcurile concesionarea?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/