Echipe mobile îi vor vaccina pe elevii și profesorii din Timiș chiar în școli

Elevii care au peste 16 ani, precum și profesorii și familiile acestora vor fi vaccinați împotriva noului coronavirus direct în școlile din județul Timiș, începând de mâine, în cadrul unei campanii inedite.

Cu scopul creșterii numărului elevilor cu vârsta peste 16 ani și a profesorilor imunizați împotriva noului coronavirus, Inspectoratul Școlar Timiș în parteneriat cu Spitalul Militar Timișoara desfășoară o campanie inedită în școli, începând de mâine.

Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș, a explicat că echipe mobile se vor deplasa în diferite unități de învățământ pentru a-i vaccina pe doritori.

La propunerea Spitalului Militar Timișoara, am intrat cu dânșii într-o campanie de vaccinare la nivelul județului. Vaccinarea se va derula de mâine, pentru că până astăzi am solicitat date de la nivelul unităților de învățământ cu privire la profesori, elevi peste 16 ani și membrii familiilor care doresc să se imunizeze. Echipe mobile vor merge în unitățile de învățământ pentru a vaccina. Inspectoratul Școlar Timiș va pune la dispoziție transportul echipei mobile de la spitalul militar în școlile unde există solicitări”, a declarat Marin Popescu.

Echipele mobile ale Spitalului Militar Timișoara se vor deplasa în școli pentru a vaccina indiferent că se află în oraș sau în alte localități din județul Timiș.

Persoanele interesate au avut timp până în această după-amiază pentru a se înscrie în vederea vaccinării în unitățile de învățământ din Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/