(E) Victor Ponta petrece două zile în Caraş-Severin

Fostul premier al României face un tur de forţă prin judeţul natal al socrului şi soţiei sale, Daciana Ponta, începându-şi turneul prin Banat chiar în capitala Văii Bistrei. Astăzi, de la ora 17.00, fostul premier Victor Ponta are o întâlnire publică la Casa de Cultură din Oţelu Roşu, după ce s-a întâlnit deja cu alegătorii din Lugoj, în drumul spre Banatul de Munte.

Tot în această seară, câteva ore mai târziu, urmează să revină şi în localitatea Teregova, unde este programată o altă întâlnire cu alegătorii.

Victor Ponta rămâne şi marţi în Banatul de Munte, de la ora 11.00 având programată o întâlnire cu alegătorii la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.

Ultima vizită a lui Victor Ponta în Caraş-Severin a fost în urmă cu patru ani, atunci când Sorin Frunzăverde şi Mihai Stepanescu erau anunţaţi candidaţi din partea USL la alegerile locale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/