(E) „Ne propunem un scor de 40 de procente !”

Președintele Camerei Deputaților este prezent încă de ieri în județul Caraș-Severin. Azi dimineață a susținut o conferință de presă, după care a continuat seria deplasărilor la Anina, Oravița și Moldova Nouă.

Social-democratul a luat parte la o serie de întâlniri cu localnicii din Caraș-Severin, declarând că a fost impresionat de amabilitatea oamenilor. Practic, acesta pregătește terenul pentru ziua alegerilor europarlamentare. „25 mai este o bătălie de viziuni, de politici publice. Partidele din opoziție au dus o politică antiromânească în ultimii 5 ani de zile pe banii și mândria noastră. Ne aflăm într-o situație în care oamenii își pun speranțele într-un proiect guvernamental și am demonstrat că există și altceva în afară da austeritatea popularilor. Am demonstrat că în locul austerității poate exista creștere economică, că putem să ne gândim la cei care lucrează în România și au rămas aici, că îi putem apăra pe cei care au plecat în Europa, să nu le fie rușine că sunt români”, a declarat astăzi Valeriu Zgonea, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157644683246174″]

În ce privește scorul electoral pe care doresc PSD, PC și UNPR să îl obțină, acesta se ridică la 40 la sută. „Înseamnă că vom fi o voce puternică în Europa, vom fi o echipă foarte puternică, ce va apăra România și va avea influență. Este vorba despre multe funcții care pot face bine României, nu rău. Eu cred că românii nu ar trebui să îi voteze pe cei care le-a făcut rău timp de 5 ani. În 2014, când vom celebra 100 de ani de independent, vrem să arătăm că proiectul nostru de societate a făcut bine românilor și că putem aduce fonduri europene, putem face locuri de muncă și putem construi o infrastructură așa cum vrem la noi acasă”, a adăugat președintele Camerei Deputaților. De la Reșița, acesta se va deplasa la Anina și Oravița, iar ziua se va încheia cu o întâlnire cu electoratul din Moldova Nouă.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/