„E un abuz extraordinar al reprezentanților puterii!”

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Deputatul PNL Valeria Schelean-Șomfelean vorbește despre abuzuri fără precedent pe care partidele de guvernământ le exercită asupra Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât Poliția să se pună preș la mitingurile PSD!

După ce Poliția Română s-a dezbrăcat de onoare la Târgoviște, unde a îngrădit liberul acces al oamenilor în oraș, condiționând trecerea lor de cunoașterea unei parole de acces primite de la PSD, parlamentarul cărășean a reacționat prompt: „Mi se pare un abuz extraordinar al reprezentanților puterii în contextul în care restricționează cetățenilor care locuiesc în acel oraș să se întoarcă acasă, la locuințele lor. Pe de altă parte, observăm că PSD nu mai are forța politică pe care o avea înainte din moment ce au fost nevoiți să-și anuleze un miting pe care l-au anunțat la Romexpo, în București. L-au anulat pentru că nu erau în stare să mobilizeze lumea și s-au dus să facă acest miting într-un oraș pe care l-au transformat într-o fortăreață, un oraș a cărui administrație este la picioarele actualei puteri și care a putut să facă un asemenea gest!”.

Imaginile care pun într-o lumină jenantă și scandaloasă în același timp Poliția Română arată cum un polițist îl întreabă la un moment dat pe un șofer dacă merge la miting, iar acesta îi răspunde că merge la un meci de fotbal. Polițistul continuă să îi spună șoferului să lase mașina, pentru că „tronsonul de drum e blocat” și că, dacă nu are nici tichet, nici parolă, nu poate înainta. Reprezentanții IPJ Dâmbovița au precizat că Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița a luat o serie de măsuri pentru desfășurarea în condiții de siguranță și fără incidente a manifestării publice din municipiul Târgoviște, ca urmare a solicitării organizatorului evenimentului și în concordanță cu legislația în vigoare.

promovare banner maxagro

„Potrivit prevederilor Legii nr. 60 din 1991, structurile de poliție si jandarmerie au obligaţia de a asigura protecţia participanţilor şi de a stabili împreună cu organizatorii măsurile ce trebuie luate pentru desfăşurarea adunărilor publice declarate, în condiţii de deplină ordine. Organizatorul manifestărilor publice are de asemenea o serie de responsabilități legale în ceea ce privește protecția participanților și desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță. Pentru participanții la miting a fost stabilită de către organizator și avizată de autoritățile locale, ca la orice manifestare publică, o zonă în care, pe perioada desfășurării evenimentului, să poată staționa autoturismele cu care aceștia au făcut deplasarea. În acest context, având în vedere numărul mare de participanți, organizatorul activității publice din municipiul Târgoviște a luat decizia de a institui o parolă, pentru a facilita accesul autovehiculelor în această zonă, nu în oraș. Restricțiile de circulație au fost stabilite în cadrul ședinței organizate pentru avizarea adunării publice”, arată Poliția Dâmbovița.

Potrivit acesteia, oamenii au fost informați în timp util cu privire la străzile unde circulația va fi închisă, iar Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a transmis o serie de recomandări preventive. „Adunarea publică a fost autorizată de Primăria Municipiului Târgoviște, iar polițiștii și efectivele de jandarmi au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Facem precizarea că traficul pietonal nu a fost restricționat, iar riveranilor li s-a permis accesul cu autoturismul”, adaugă Poliția.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/