(E) Tinerii în blugi primesc „întăriri” de la centru

untitled design set 970x90 px

Campania electorală a intrat pe ultima sută de metri, astfel că reprezentanții partidelor politice încearcă să câștige simpatia electoratului din Caraș-Severin.

Candidații PMP care vor să ocupe un loc în Parlamentul Europei, Teodor Baconschi și Cristian Petrescu, vor fi prezenți mâine, 21.05.2014, în municipiul reședință de județ. Potrivit programului stabilit, cei doi membri marcanți ai PMP vor susține o conferință de presă la ora 16.00, la sediul partidului de pe Strada George Enescu, după care, de la ora 17,30, vor împărți materiale electorale alături de tinerii în blugi din Reșița, în zona Intim. Ulterior, vor lua parte la emisiuni electorale la studioul local de televiziune, Banat TV.

Reamintim că Teodor Baconschi este diplomat de carieră și fost ministru de Externe. În 1999, ocupa funcția de ambasador la Vatican, atunci când Papa Ioan Paul Al II-lea a vizitat pentru prima dată România, o țară majoritar ortodoxă. Cristian Petrescu, actual secretar general al PMP, a fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, dar și deputat de București în perioada 2008-2012. Este manager în turism și a condus Asociația Profesioniștilor de Turism din România.

Până ca cei doi să ajungă la Reșița, tinerii în blugi din oraș împart astăzi tricouri, șepci, pixuri și brichete la societatea Prodmec, de pe Valea Țerovei. Firma este apreciată pentru produsele sale peste granițele țării.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/