Ultimii reprezentanți ai României la Jocurile Olimpice de la Tokyo intră în concurs în noaptea de joi spre vineri, la marș 50 km, lupte libere și caiac-canoe!
Primul care intră încă de joi noaptea în concurs pentru România este atletul Marius Iulian Cocioran, reșițeanul care va concura în cursa de 50 km marș. Din cauza condițiilor atmosferice sufocante, cursa de 50 km marș, poate cea mai solicitantă probă de la Jocurile Olimpice, a fost programată la o oră foarte matinală. Astfel, aceasta va începe vineri dimineața, la 5.30 ora locală, adică joi noaptea, la 23.30, ora României.
Intră pe salteaua de luptă și ultimii doi reprezentanți de la lupte libere. Albert Saritov (36 ani), medaliat cu bronz la Rio de Janeiro, în 2016, pornește cu șanse reale de a mai aduce o medalie delegației României la Tokyo 2020, la categoria 98 kg. El va evolua în primul tur împotriva italianului Abraham de Jesus Conyedo Ruano (27 ani), aflat la prima sa experiență olimpică.
La lupte feminine, va evolua pentru România, Alina Vuc (27 ani), dublă vicecampioană mondială, aflată pentru a doua oară la Jocurile Olimpice, după evoluția sa de la Rio de Janeiro din 2016. Reșițeanca, legitimată la clubul Steaua, o va întâlni, în primul tur al categoriei 50 kg, pe bulgara Miglena Georgieva Selishka (25 de ani), campioană europeană în 2020 și vicecampioană în 2021, aflată pentru prima dată la Jocurile Olimpice.
Luptele celor doi vor avea loc în jurul orei 6.00, ora României.
Din păcate, la lupte feminine, Andreea Ana nu va mai evolua în recalificări.
Canoiștii români Cătălin Chirilă și Victor Mihalachi vor evolua în seriile de calificări, ale probei de canoe simplu masculin 1000 m, cu începere de la ora 3.44 și respectiv 4.08, ora României.
Ultimul atlet român rămas în cursa pentru medalii la Tokyo 2020, este Alexandru Mihăiță Novac, care va evolua sâmbătă, de la ora 14.00 (ora României), în finala de la aruncarea suliței, pe Stadionul Olimpic din Tokyo.