E oficial: CJ Timiș se retrage din Schilift, considerând asocierea neprofitabilă

plen consiliul judetean timis

Aproximativ 200.000 de euro va plăti Consiliul Județean Caraș-Severin administrației timișene ca să îi cedeze acțiunile deținute în societatea Schilift, spune vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa. Pe parcursul anului trecut, consilierii județeni timișeni au purtat discuții contradictorii cu privire la suma pe care Timișul ar trebui să o încaseze pentru ieșirea din această asociere.

Vă reamintim, în vara anului trecut, primarul Reșiței a fost prezent în plenul CJ Timiș ca să îi convingă pe aleșii județeni să aprobe vânzarea acțiunilor deținute de Timiș în societatea Schilift cu 150.000 de euro, în rate pe 3 ani. Consilierii de Timiș au fost de acord cu vânzarea, dar nu la această sumă, solicitând un raport care să stabilească prețul corect al exit-ului, preț care să includă cel puțin inflația din anii în care CJT e parte în această societate.

CITEȘTE ȘI: Scântei în ședința CJ Timiș, după ce primarul Reșiței i-a acuzat pe aleși că îl șantajează în vânzarea acțiunilor la Schilift. „Domnul Popa e un negociator pur sânge”

„Pentru Schilift avem un raport de evaluare, undeva la 1.100.000 de lei este valoarea estimată a acțiunilor pe care le deține Consiliul Județean Timiș la societatea Schilift. Acolo noi suntem asociați de aproape 20 de ani cu CJ Caraș-Severin și cu Primăria Văliug. Noi le-am făcut o adresă prin care ne-am exprimat intenția de a vinde partenerilor din societate și chiar la începutul lunii ianuarie am primit un răspuns din partea CJ Caraș-Severin că sunt interesați de a-și exercita acest drept de preemțiune privind achiziția părților sociale ale județului Timiș din societate. Urmează ca în următoarea lună să facem demersurile privind transferul acestei cote către CJ Caraș-Severin. Practic, ei trebuie să dea o hotărâre de consiliu județean prin care să își asume achiziția acestor acțiuni.”, a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele CJ Timiș, pentru expressdebanat.ro.

CJT deține în Schilift aproape 30% din numărul total al părților sociale, însă și-a manifestat intenția de a ieși din această asociere, considerând-o neprofitabilă. Schilift are în patrimoniu o suprafață de aproape 60 de mii de metri pătrați pe care este amenajată pârtia de schi Slalom Uriaș. Acolo, administrația cărășană are în plan să realizeze o investiție de aproape 50 de milioane de euro într-un domeniu schiabil.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/