Ludovic Orban, președintele Forța Dreptei, a venit marți la Timișoara ca să anunțe că a bătut palma cu Alin Nica.
„Nu putem să ne întoarcem ca pe vremea comuniștilor și să avem un singur candidat real în persoana domnului președinte Simonis. Am finalizat discuțiile cu domnul Orban și am decis să candidez din partea Forței Dreptei. Sunt și voi fi liberal. A fost o decizie extrem de grea, însă nu am avut de ales. Cei de la București m-au exclus de facto din PNL: Ciucă și Bode l-au făcut pe Simonis călăul județului Timiș.”, a declarat Alin Nica, președintele în funcție al CJ Timiș, în prezența lui Ludovic Orban. Discuțiile între cei doi foști liberali au început după ce Alin Nica a fost demis din fruntea PNL Timiș, ca urmare a opoziției sale la alianța electorală PSD-PNL în Timiș.
Nica spune că are sprijinul mai multor primari liberali și organizații locale din județ, precum și a unor primari care vor candida în 9 iunie tot sub sigla PNL dar nu îl vor susține pe Alfred Simonis (PSD) la conducerea CJ Timiș. „Primari și lideri liberali se vor alătura Forței Dreptei. Am stabilit un calendar, cei care vor veni alături de noi vor fi anunțați public, dar cei mai mulți vor rămâne în PNL și mă vor sprijini. E doar o perioada de tranziție până când ne vom întâlni cu toții în PNL.”, a mai spus Alin Nica.
Candidatura lui Alin Nica din partea Alianței Dreapta Unită (FD, USR, PMP) urmează să fie oficializată: „Am avut întâlniri și cu Fritz și am înțeles de ce ani de zile cetățenii, oameni simpli, ne încurajau să lucrăm împreună. Momentele de criză au deschis ferestre de comunicare. Cred că putem formă un tandem care să răspundem cerințelor alegătorilor. Vom promova idei liberale, curate și nu idei vopsite.”, a mi spus Nica.
„Îi urez bun venit acasă lui Alin Nica. Noi suntem liberali, Alin Nica este liberal. Și împreună, unindu-ne forțele, vom reuși să împiedicăm tentativa PSD de a pune mâna pe acest județ simbolic. Timișoara este primul oraș eliberat de dictatura comunistă. Din păcate, o juntă militară a fost impusă în fruntea PNL, iar aceasta ucide pas cu pas orice urmă de liberalism și de democrație în PNL. (…) M-aș bucura foarte mult ca Alianța Dreapta Unită să ajungă cât mai repede la definitivarea candidaturilor atât la nivelul județului, cât și la nivelul fiecărei comunități locale din județul Timiș și să începem cât mai repede bătălia de apărare a județului Timiș de planurile mafiote care încearcă să îl sufoce prin tentaculele lor. (…) Vor urma discuții în alianță și se vor lua decizii care vor fi făcute publice. Vom găsi cea mai bună soluție să avem cel mai bun candidat. Sunt negocieri firești care trebuie să se definitiveze candidaturile.”, a explicat Ludovic Orban.
Potrivit legii, Alin Nica își poate depune candidatura din partea oricărei formațiuni politică fără să își piardă mandatul de președinte de CJ, cu 60 de zile înainte de data alegerilor. „În momentul depunerii candidaturii, se pierde calitatea de membru al partidului din care am făcut parte și se asumă calitatea de membru a noii formațiuni. În afara intervalului de 60 de zile nu e posibilă o astfel de mișcare, din punct de vedere tehnic. Dorința mea e irevocabilă. Și calitatea mea de membru Forța Dreptei de facto începe de astăzi.”, a explicat Nica.
Vă reamintim, Forța Dreptei îl desemnase pe deputatul Claudiu Chira, președintele FD Timiș să fie candidatul partidului la președinția CJ Timiș. Orban spune că discuțiile cu Alin Nica au pornit la solicitarea lui Chira.