Infrastructura deficitară a orașului de la malul Dunării i-a obligat pe locatarii blocurilor să suporte mirosul, mizeria și țânțarii!
Primarul Ion Chisăliță vrea să pună punct acestui adevărat calvar, astfel că a apelat la bunăvoința lui Gheorghe Filipescu, directorul SC Aquacaraș. Angajații societății de apă și canalizare, cu cei ai Primăriei Moldova Nouă, au început o amplă acțiune de igienizare a subsolurilor de bloc. „Înainte să vorbim despre dezvoltare, despre modernizare, se impune să facem curat, să scăpăm de mizeria de la subsolul blocurilor. Eu am avut grijă ca salubrizarea în oraș să fie permanentă, am înființat Serviciul de salubrizare, care lucrează probleme importante. Igienizarea și salubrizarea blocurilor din oraș, ale căror subsoluri sunt pline de deșeuri și dejecții, e poate cea mai importantă dintre ele. Nu putem să facem ce trebuie în oraș până nu îl curățăm.”, a explicat edilul-șef.
O echipă mixtă, cu angajați din primărie și de la Aquacaraș, s-a apucat deja de ceva vreme de cele 56 de blocuri din oraș, toate cu probleme. E o problemă care nu poate fi rezolvată peste noapte și asta pentru că sunt cantități importante în fiecare subsol. „Au făcut până acum vreo 10 blocuri ca la carte. E vorba de 150 mc de deșeuri de la fiecare scară, sunt 156 de scări în total. Ne-am propus să rezolvăm această problemă în doi ani.”, a mai spus Ion Chisăliță.