După spectacolul de teatru din biroul său de președinte, milionarul Dunca a dezvăluit: stau în chirie cu 130 de euro!

Șeful Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a tras definitiv cortina peste scandalul iscat între el și managerul Teatrului de Vest, Florin Ionescu, concluzionând că se plătește de la bugetul public mult prea mult pentru ceea ce acesta din urmă pune în scenă.

Acuzat că a exercitat presiuni care să ducă la demisia imediată a lui Ionescu, președintele Dunca a oferit explicații: „Eu nu l-am cunoscut pe acest domn. Eu în momentul în care a intrat în birou am crezut că face o scenă de teatru. Chiar a făcut un spectacol acolo, înăuntru, la mine în birou. Ceea ce am reținut și ce mă deranjează este că această persoană are nenumărate zile de absențe nejustificate. Deși locuiește la Bocșa, îi decontăm din banii Teatrului, își plătește chirie, niște sume care sunt de Timișoara. Dacă eu am găsit chirie cu 130 de euro apartament, el plătește, am înțeles, undeva la 300! Acei bani merg către plata unui apartament care este al unui angajat tot de la Teatru. Sunt foarte mulți bani care se cheltuie și nu se justifică și sunt cheltuiți efectiv de această persoană”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Lui Romeo Dunca i-a fost suficient ce a văzut cu ochii lui și ce a auzit de la alții pentru a-i hotărî soarta lui Florin Ionescu. Cum acesta nu vrea să plece de bunăvoie, Dunca a lăsat totul în sarcina secretarului Darian Ciobanu, care trebuie să găsească soluția corectă din punct de vedere juridic pentru scoaterea din scenă a managerului. „Înțelegând neregulile financiare, neregulile de prezență și modul în care ești plătit, dar de fapt nu stai la locul de muncă, am spus că această persoană, din punctul meu de vedere, fără a-i privi talentul de actor pe care l-am regăsit în ședință, nu are ce să caute pe poziția asta. I-an spus: eu consider că nu ești potrivit aici din ceea ce văd eu așa scurt, din ceea ce îmi explici tu. În rest, nu am exercitat niciun fel de presiune. Am întrebat, sesizând că nu e potrivit. De aici încolo l-am lăsat pe domnul Darian Ciobanu, care are mult mai multe date, care mi-a prezentat niște sume care au fost cheltuite necuvenit, l-am lăsat să rezolve juridic și să găsească soluții”, a mai explicat Dunca.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/