Dotări de peste 20 de milioane de euro

Descinderile din luna februarie a acestui an, au fost urmate de investiții pentru pregătirea țării de aderare la spațiul Schengen. Oficialii de la frontiră explică faptul că polițiștii au avut nevoie de dotări suplimentare ca să îi prindă pe infractori. Asta, dacă tot au scăpat de cei din rândul lor.

Pe lângă desființarea inspectoratului de la frontieră, o altă măsură Schengen a statului român este dotarea. Astfel că, de la începutul anului, polițiștii au primit aparatură serioasă.  17 milioane de euro au costat numai autoturismele, autospecialele și tehnica de supraveghere a graniței pe timpul nopții. Alte 8 milioane de euro au fost alocate pentru reabilitarea sediului de la Oravița și a altor cinci clădiri. „Cu ajutorul aparaturii speciale, numărul cazurilor pe care le-am rezolvat au crescut cu 400%. Un plus în statistici l-a adus și perfecționarea personalului de la frontieră”, a spus adjunctul IJPF, Florin Bulgariu.

Polițiști trimiși la școală
Ca să specializeze personalul, mai marii de la IJPF au trimis și 181 de persoane la cursuri de formare profesională. „Cursurile sunt importante, iar specializarea personalului se face continuu, ca să creștem eficiența rezolvării cazurilor de la frontieră”, a adăugat ajunctul IJPF.

 Cu ajutorul aparaturii speciale, numărul cazurilor pe care le-am rezolvat au crescut cu 400%”, adjunctul IJPF, Florin Bulgariu

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/