O nouă ediție a competiției BMM!

Mâine, după două seri de concerte, la poalele Semenicului va avea loc o competiție de ciclism montan. La acest concurs poate participa oricine dorește. Anul acesta sunt așteptați peste 400 de bicicliști.

Competiția Banat Mountain Bike Maraton ajunge mâine la ediția a VIII-a, fiind deja o tradiție pentru bicicliștii din toată țara ce vin an de an în zona Gărâna-Semenic doar pentru acest eveniment. Cei peste 400 de participanți vor fi urmăriți de aproximativ 100 de spectatori. Înscrierile în competiție încă se pot face astăzi și chiar mâine la standul din Poiana Lupului.

Organizată de Asociația Bike Attack Reșița, competiția de anul acesta va presupune patru trasee, cu același punct de plecare și sosire: Poiana Lupului din Gărâna. Traseele sunt destinate tuturor tipurilor de bicicliști, fie că este vorba de profesioniști, fie că bicicliștii sunt doar începători, aceștia își pot alege varianta cea mai convenabilă pentru ei. Astfel,  există un traseu de 80 de km pentru sportivii cu experienţă și profesionişti, unul de 50 de km pentru amatorii care iubesc mountain biking-ul și se luptă pentru weekendurile petrecute pe bicicletă, un altul de 30 de km pentru cei care merg mai rar și cel de 10 km pentru cei care se apucă acum de acest sport.

Banat Mountain Bike Maraton este un eveniment organizat 100% de voluntari pasionaţi de mountain biking, care iubesc muntele și îşi doresc dezvoltarea turismului sustenabil. Născut din pasiunea unor biciclişti fermecaţi de frumuseţea Banatului Montan, evenimentul a devenit un etalon de profesionalism, pasiune şi aventură pentru competiţiile de mountain biking din România, ediţia din 2011 fiind cotată în topul concursurilor de mountain biking organizate la noi în ţară. Am reuşit ca în ultimii ani să implicăm tot mai mult comunitatea locală şi să facem din Banat Mountain Bike Maraton mai mult decât o competiţie sportivă: un exemplu că se poate, un exemplu de participare şi implicare în dezvoltarea sustenabilă a regiunii” declară Cătălin Gavrilă, preşedinte al Asociaţiei Bike Attack Reşiţa.

Prin astfel de competiții se promovează două elemente importante în viața oricui: sportul și natura. Locația, poalele muntelui Semenic, și ambianța, cele două seri de concerte folk, transformă acest eveniment într-o tradiție ce cu siguranță va fi păstrată mulți ani de acum înainte.

Foto banatmaraton.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/