După ce au crescut salariile, la spitalele din Reșița și Caransebeș se reduc sporurile! Cei mai afectați sunt medicii și asistentele de la secțiile cu risc

untitled design set 970x90 px

Medicii și asistentele, dar și o mică parte din personalul auxiliar al Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș ar putea suferi diminuări salariale, măsură impusă de lege, și nu de Primăria Caransebeș. Același lucru s-a întâmplat deja la Spitalul Județean Reșița, la începutul lunii. 

Deși primarul municipiului nu este la curent cu această măsură, Felix Borcean spune că orice reducere este binevenită pentru bugetul spitalului. Cei care vor avea de suferit vor fi medicii și asistentele de pe secțiile cu cele mai mari sporuri salariale.

„Noi, Sindicatul Sanitas, acum ne zbatem să se dea o Ordonanță de Guvern ca sâmbăta și duminica să fie scoase din acest calcul pentru sporuri și dacă va fi implementată această măsură, atunci nu vom mai intra sub incidența Legii 153/2017 art. 25. Ordonatorul principal de credite al Spitalului este Primăria Caransebeș, instituție care nu poate aproba mai mult de 30% suma sporurilor tuturor instituțiilor subordonate UAT-ului. Aici intră Biblioteca, Casa de Cultură, Spital etc. Noi ne-am încadra cu sporurile pe care le avem, dar s-au alocat și acele tichete de masă pentru funcționari și, fiind considerate sporuri, procentul de 30% se depășește cu 4 unități pe Primărie. În aceste condiții, se vor face câteva estimări, câteva calcule și, cel mai probabil, se va tăia din sporul personalului care lucrează pe secțiile cu risc”, ne-a declarat Andrei Seracin, liderul Sindicatului Sanitas din Caransebeș.

publicitate ziar expresb 1000x100

La secțiile cu risc se va merge cu minimum de spor, și nu cu maximum, cum era până acum. Dacă măsura se va lua de către conducerea spitalului, atunci va intra în vigoare cu luna martie, astfel că în aprilie medicii și asistentele vor primi sporuri diminuate. De exemplu, la TBC și la ATI, de la 85% se va diminua la 55%, la Psihiatrie, CPU și Bloc Operator, de la 75% la 50%, Neurologia, de la 50 la 35% și în rest secțiile de la 15 la 12% spor din salariu de bază. Rezultă o sumă de 150.000 de lei ce reprezintă cele 4 procente care depășesc limita de 30% aprobată de Primăria Caransebeș, conform legii.

„În aceste zile se încearcă o simulare și e important ca la infirmiere să nu se aplice această măsură, pentru că ele oricum au salariul mai mic”, a mai spus Seracin.

Următoarea întâlnire a liderului de sindicat cu conducerea spitalului va fi în jurul datei de 25 martie, iar dacă până atunci nu se va da o Ordonanță de Guvern, sporurile vor fi reduse la minimum în Spitalul din Caransebeș, decizie care a fost deja luată în 5 martie la Spitalul Județean din Reșița, a mai amintit Andrei Seracin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/