După ani și ani! Un proiect de hotărâre, propus la vot de 14 ori, a trecut după aproape doi ani de când a fost inițiat de primarul Lugojului

Consiliul Local Lugoj a aprobat în cadrul unei ședințe extraordinare, după aproape doi ani de încercări, preluarea terenului de la intrarea în fosta unitate militară de infanterie de pe strada Timișoarei, dezafectată, unde s-a construit un cartier rezidențial.

În cauză este vorba de un teren în suprafață de 8.250 mp, pe care se află patru pavilioane, printre care și un fost bloc-dormitor cu mai multe etaje, dar și drumul de acces, amenajat de Primăria Lugoj, spre casele ridicate în ultimii ani.

Proiectul a fost respins de cele mai multe ori în Consiliul Local Lugoj, dar de această dată a trecut pentru că primarul Francisc Boldea a primit de la juriștii Prefecturii Timiș confirmarea că terenul poate trece cu o majoritate simplă, chiar dacă este o hotărâre privind patrimoniul, acolo unde sunt necesare două treimi din voturile consilierilor locali.

În cele aproape 15 ședințe de până acum, proiectul primarului a primit jumătate plus unu din voturi, adică majoritatea simplă a fost îndeplinită. Juristul Dan Ciucu, secretarul municipiului, cel care veghează la legalitatea deciziilor Consiliului Local Lugoj nu a validat însă niciodată hotărârea, considerând că sunt necesare două treimi din voturi, așa cum spune legea.

Pe aceeași idee merge și liderul PNL Lugoj, care a anunțat că aprobarea proiectului cu majoritate simplă este ilegală și va fi contestată în instanță. „E aberantă această interpretare a legii și este o decizie politică a Prefecturii Timiș, doar pentru interesul personal al primarului Boldea. E total ilegală o astfel de hotărâre.”, a spus Claudiu Buciu.

În termen de cinci ani, pe terenul preluat de la Armată trebuie să se construiască locuințe prin programe ale Agenției Naționale pentru Locuințe, Primăria anunțând că are aprobare de la ANL pentru șase blocuri cu 25 de apartamente fiecare.

„O să se demoleze pavilioanele 1 și 2, care sunt într-o stare avansată de degradare și acolo se vor construi blocurile ANL.”, a precizat Dinel Mazilu, arhitectul-șef al municipiului.

Clădirea fostului dormitor militar va fi transformat în apartamente, 30 dintre acestea urmând să fie date Armatei, în schimbul terenului cedat municipalității.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/