Palatul Administrativ a fost astăzi gazda primei ședințe de consiliu județean, în urma acțiunilor instrumentate de procurorii anticorupție. Ședința a fost condusă de cel de-al doilea vicepreședinte al forului, Ilie Iova.
În deschiderea ședinței, aleșii județeni au ținut un moment de reculegere în memoria scriitorului Mircea Cavadia, după care au început lucrările propriu-zise ale plenului. Acestea au avut loc în absența președintelui CJ CS, Sorin Frunzăverde, care încă din cursul zilei de ieri și-a înaintat cererea de concediu până pe data de 5 iunie. Absența vicepreședintelui Ionesie Ghiorghioni a fost de la sine înțeleasă, din moment ce acesta se află în arestul poliției IPJ Timiș, după ce a fost prins în flagrant luând șpagă în biroul său din incinta instituției.
De altfel, recent, acesta a fost trimis și în judecată la Tribunalul Caraș-Severin, instanță care îi va decide soarta. În plus, odată ce Instituția Prefectului intră oficial în posesia informării cu privire la faptul că Ionesie Ghiorghioni rămâne în arest preventiv, reprezentantul Guvernului în teritoriu va da ordin de suspendare a acestuia din funcție.
Dat fiind întreg acest context, Ilie Iova, și el vicepreședinte al forului, a ținut să facă o serie de precizări în plenul Consiliului Județean. „Dacă imaginea instituției a fost afectată de ceea ce s-a întâmplat până acum, din punct de vedere al activității lucrurile decurg normal, și asta datorită angajaților săi și a direcțiilor din subordine”, a declarat acesta în plenul legislativ.
Acesta este temporar la conducere, până când Frunzăverde se întoarce din concediu.