„După 5 minute, domnul Dunca s-a scuzat că a venit soția lui, ne-a lăsat acolo și a plecat!”

romeo dunca si sotia (19)

Omul de afaceri Eugen Băleanu are toate motivele să afirme că nu a fost dorit să administreze bacul de trecere a Dunării de la Moldova Nouă și că, probabil, a stricat o afacere pregătită pentru oamenii de casă ai Consiliului Județean Caraș-Severin! Președintele Dunca a avut alte treburi mai importante, personale, de rezolvat!

Romeo Dunca a cerut insolvența SC Eoliana, firma care operase Baziaș 4, într-un moment în care situația companiei Consiliului Județean și a Primăriei Moldova Nouă nu era atât de dezastruoasă. A fost o mișcare surprinzătoare și controversată. S-a căutat un alt operator. S-a găsit. Firma omului de afaceri Eugen Băleanu, care desfășoară deja de ceva vreme activități turistice pe Dunăre. Numai că acesta n-a apucat să miște Baziaș 4 de la mal. A descoperit o mulțime de probleme, unele de-a dreptul caraghioase. Probleme care fac din bac o banală plută. În orice caz, probleme care fac din operarea bacului o afacere păguboasă. A cerut remedierea lor înainte de a se apuca de treabă și a primit garanții în acest sens. A rămas cu promisiunile, motiv pentru care a reziliat contractul.

„Bacul plutește. Am reluat procedura de licitație și sperăm să vină altcineva, sperăm să vină primăriile din zonă, au zis că sunt interesate să facă o societate comercială. Operatorul s-a speriat cred. E o mare responsabilitate, nu-l acuz de nimic, decât că trebuia să-și ia curaj de la început și dacă a semnat să mergem înainte. I-am promis ajutor în limita legii, sigur că nu puteam să facem ce ne-a cerut dânsul. Am fi găsit la mai mult din jumătate din cerințele dânsului, în timp, un răspuns pozitiv.”, a comentat situația președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Auzind una ca asta, Eugen Băleanu s-a hotărât să vorbească. Să spună de ce sunt apele tulburi la Dunăre. Și mai ales cine și în ce scop le-a agitat. „Am considerat că acest bac și punctul vamal ne vor ajuta pe toți în afaceri. Pot genera turism, trafic de călători. Am discutat cu domnul primar Chisăliță, a fost foarte încântat și a spus că mă sprijină din punct de vedere politic în toate demersurile mele. Am vrut să știu dacă prezența mea la această licitație nu deranjează, pentru că trăim în Caraș-Severin. Poți să deranjezi ceva ce era pregătit dinainte. Nu am știut ce e în spatele acestei afaceri. Am câștigat licitația pentru că nu s-au prezentat ceilalți. Am cerut apoi documente referitoare la această activitate. Până atunci nu avusesem acces la ele! Am vrut să vedem de ce nu a funcționat acest bac. Am constatat că nu sunt restricții în punctul vamal, că nu există limită de tonaj. Am verificat navele să vedem de ce nu urcă autocarele. Vorbesc cu constructorul: Bacul e proiectat pentru tiruri, dacă noi nu-l folosim e problema voastră. M-am interesat. Zona de navigație e strictă. Așa a fost cerută. Veliko Gradiște are stații de combustibil subvenționat pe apă, e logic să alimentăm acolo. Pe malul sârbesc, probleme mult mai complicate. Poliția de Frontieră sârbă venea doar la program. Ion Chisăliță m-a ajutat și toate problemele noastre în Serbia au fost rezolvate. Am identificat probleme la Primăria Moldova Nouă, lipsa unui refugiu, de exemplu, acolo fiind ape violente. Am primit tot sprijinul domniei sale, s-ar fi rezolvat tot ce ține de Primăria Moldova Nouă!”, a spus omul de afaceri pentru expressdebanat.ro.

Și atunci de ce nu e astăzi Baziaș 4 pe apă?! Dacă sârbii ar fi rezolvat toate problemele semnalate, primarul Chisăliță, la fel, cine altcineva a împiedicat ridicarea ancorei?! Ne spune tot Eugen Băleanu: „Toată lumea a contribuit la eșecul acestui transport pe Dunăre. Eu am avut două întâlniri cu Romeo Dunca, ambele superficiale din toate punctele de vedere! Am cerut acele optimizări, anunțând că altfel renunțăm la contract. Sentimentul meu e că nu am fost doriți. Cele două întâlniri au fost superficiale. 5 minute a durat prima întâlnire! Domnul Dunca s-a scuzat că a venit soția lui. Ne-a lăsat acolo și a plecat! Vorbesc foarte serios, așa s-a întâmplat. Peste câteva zile a venit la Moldova Nouă. Acolo, la fel, 5 minute. În biroul primarului mi-a spus că totul se aprobă, fără nicio problemă. L-a sunat pe domnul Bîtea, i-a spus că se pot face toate optimizările cerute de noi. Am spus că, atunci când semnăm contractul semnăm și actul adițional. Că el nu m-a vrut pe mine aici e altă problemă, dar el știa foarte bine ce e acolo. La ultima discuție cu dumnealui rămăsese că semnăm actul adițional odată cu contractul. M-am prezentat la Consiliul Județean, actul adițional nu era, domnul Dunca plecase în vacanță! Nu sunt corecte lucrurile!”

Așa-i că turismul în Caraș-Severin chiar se dezvoltă?! Președintele Romeo Dunca e foarte preocupat de asta!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/