După 100 de zile, voluntarii au părăsit definitiv Staționarul 3! „Am plâns, am clacat, ne-am ridicat!”

whatsapp image 2021 09 21 at 18.45.22

Lucrările de reabilitare și modernizare a Staționarului 3 au fost finalizate astăzi, după mai bine de trei luni de la demararea lor. Sfințirea lucrărilor a fost făcută de un sobor de preoți, în curtea unității medicale, în prezența cadrelor medicale, a voluntarilor și a oamenilor de bine, care au contribuit financiar la schimbarea condițiilor din spital.

Campania „Adoptă un salon”, inițiată de Lili Gherle, președintele Asociației Cultură și Fapte Bune, și dr. Emil Bunda, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Reșița, s-a încheiat. Ceea ce începuse inițial ca o acțiune de igienizare a Staționarului 3, s-a transformat într-un maraton de 100 de zile, perioadă în care toate cele trei etaje și 122 de încăperi ale unități sanitare au fost reabilitate și modernizate.

La acțiune, și-au adus aportul peste 4.000 de voluntari. „Noi ne-am propus zece zile de igienizare, și am ajuns la 100. A fost foarte greu, am plâns, am clacat, ne-am ridicat și am mers înainte! Ați văzut o parte din rezultat, probabil veți vedea și partea cealaltă. Există o parte bună, o parte și mai bună, aceea că comunitatea a spus prezent. Comunitatea a înțeles că acest spital nu este al meu, nu este al doctorului Bunda, este spitalul tuturor. Mulțumesc este un cuvânt prea mic pentru toți cei care au crezut în noi, în primul rând, și, în al doilea rând, că se poate. Nu putem decât să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că am reușit împreună. Împreună cu comunitatea, cu instituțiile, cu cultele. Am reușit, oameni buni, am reușit imposibilul. Acel imposibil care astăzi se vede, este un mare și real posibil. Datorită vouă, tuturor, am reușit!”, a declarat Lili Gherle, președintele Asociației Cultură și Fapte Bune.

whatsapp image 2021 09 21 at 18.44.51

La finalul celor 100 de zile, perioadă în care a muncit cot la cot cu voluntarii, exercitându-și în același timp și meseria de medic, dar și atribuțiile ce i-au revenit în calitate de director medical al Spitalului Județean, dr. Emil Bunda a declarat: „E emoționant, e frumos și e o realizare. Doresc să le mulțumesc tuturor acelora care s-au implicat, mai mult sau mai puțin, și cred eu că a ieșit ceva deosebit. Sper să continuăm și să nu fi declanșat prea multe ostilități. Implicarea comunității a fost extraordinară. Este normal să fie așa, și asta ne spune că suntem oameni cu toți!”

Și managerul Spitalului Județean, Alina Stancovici, a adus mulțumiri tuturor factorilor implicați în acest demers. „Pe palierele Staționarului 3 s-au reunit, timp de 100 de zile, oameni și fapte, instituții și acțiuni. Recunoștința noastră este prea puțină. Cel mai frumos și cel mai sincer mulțumesc este prea puțin.”, a spus Stancovici.

stationar 3

La rândul său, omul care, nu cu mult timp în urmă, declara că Staționarul 3 trebuie demolat, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean, a spus: „Am ținut să particip și eu la acest eveniment, din respect pentru efortul depus și realizat de societatea civilă în primul rând. Aici, autoritățile nu au avut un merit prea mare. Este un merit infim, noi doar ne-am făcut puțin obligația. Consilierii județeni, în unanimitate, au votat ca din puținul avut, să contribuim și noi cu ceva. Multe dintre persoanele din Consiliul Județean au venit și au contribuit ca și persoane fizice, dar acest insucces al autorităților, al ministerului ( Ministerul Sănătății – n.r.), a fost compensat de munca și de dăruirea unor persoane care s-au implicat direct și, bineînțeles, de toți cei care auvenit și au contribuit din buzunarele lor pentru ca acest spital să fie cât de cât repus în situația de a putea primi bolnavi. Este puțin față de ceea ce este nevoie, iar soluția pentru Reșița și Caraș-Severin este realizarea acelui spital județean nou.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/