Dunca, un anonim la București! Hurduzeu are toate ușile deschise!

dunca bucuresti
Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Romeo Dunca, prin comportamentul său conflictual, a izolat Consiliul Județean și a privat Caraș-Severinul de investiții importante. În schimb, Silviu Hurduzeu are sprijin de la cel mai înalt nivel!

Județul Caraș-Severin a fost mai ocolit ca niciodată în mandatul lui Romeo Dunca de vizitele guvernanților. Din cauza scandalurilor pe care le-a tot creat timp de aproape 4 ani, președintele PNL al Consiliului Județean Caraș-Severin nu s-a putut bucura nici măcar de sprijinul reprezentanților propriului partid. Cu atât mai puțin al altor reprezentanți ai Guvernului. Iar asta a costat scump județul Caraș-Severin. În tot acest timp, din postura de deputat, social-democratul Silviu Hurduzeu a deschis uși la București pentru Banatul Montan, a obținut finanțări importante pentru obiective din Caraș-Severin, beneficiind și de ajutorul unor parlamentari din alte județe. Și și-a creat o mulțime de relații pe care le va valorifica mai departe în calitate de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, funcție în care revine după alegerile din 9 iunie.

Cel mai important sprijin pe care Silviu Hurduzeu îl are la București vine chiar de la premierul Marcel Ciolacu și de la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Nu sunt deloc întâmplătoare investițiile care se pregătesc deja în județ, centurile ocolitoare ale Reșiței și Bocșei sau calea ferată Caransebeș – Arad. „În paralel însă cu aceste investiții, s-au întâmplat câteva lucruri importante și într-un alt domeniu, cel al creării de locuri de muncă și al atragerii de investitori. Mă refer la Arsenal Reșița, la Oțelu Roșu, la UCM Reșița, care a fost preluată de Hidroelectrica. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în mandatul lui Marcel Ciolacu ca prim-ministru al României, toate aceste investiții au un rol important pentru dezvoltarea județului Caraș-Severin, pentru că ele generează locuri de muncă.”, a adăugat Silviu Hurduzeu.

În mod evident, județul Caraș-Severin a fost izolat în mandatul liberalului Romeo Dunca. Odată revenit la șefia Consiliului Județean, Hurduzeu garantează reluarea relațiilor cu ministerele, cu instituțiile centrale de care depinde dezvoltarea județului. „Nu au existat nici vizite din partea membrilor Guvernului în Caraș-Severin, nici legături cu instituții sau invitați de la nivel central. Eu voi pune accentul tocmai pe aceste legături cu ministerele și cu celelalte instituții de la nivel central. În această perioadă de 4 ani în care am fost deputat în Parlamentul României, am reușit să îmi creez suficiente relații pentru a le folosi în perioada următoare în mandatul meu de președinte al Consiliului Județean. Rolul de președinte de Consiliu Județean a fost greșit înțeles de Romeo Dunca. Voi continua să îmi folosesc aceste relații pentru a-i ajuta și pe primarii din județ pentru că în acest mandat nu a existat un sprijin din partea președintelui Dunca pentru primării. Din contră, au existat de multe ori certuri!”, a mai declarat Silviu Hurduzeu.

silviu h

(PE)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/