Dunca, muntele și băncuța

explo 1000x200

Romi, ce mi-ai plăcut aseară, puiucule! Ai fost grozav, te-ai purtat impecabil în discuția cu ai mei colegi din presă care te-au hăituit de nu te-ai văzut. De fapt, ți-au spus de la început că te vor supune unui tir important de întrebări, pentru că, vorba aia, nu te chemaseră în emisiune să-ți fi luat scamele de pe sacoul (pe care, de fapt, îl uitaseși acasă, la Dumbrăvița) ori de pe cămașă, iar ei nu veniseră sub nicio formă să facă figurație. Și așa o și fost, or scos untul din tine, nu alta, dar și tu, tu Romi, ai fost genial. Nu te-ai lăsat intimidat și le-ai dat o replică pe măsură.

Nu mă mai săturam ascultându-te. Te priveam cu cât calm răspundeai la fiecare întrebare ce ți se punea, bine, n-au fost ele prea multe, însă solide, ca să mă exprim plastic. Ți-am sorbit fiecare cuvânt rostit, chit că la un moment dat în capul meu se crease un talmeș-balmeș din cauza decalajului dintre imagine și sunet, că nu mai înțelegeam nimic. Dar ce a mai contat amănuntul ăsta? Ai spus multe lucruri grozave și nu știu câți au fost interesați să le audă la ora aia. Important e că le-ai spus calm, cursiv, cu dicție. A fost bine, ce să zic. Se putea și mai bine, dar pentru unul ca tine, deprins cu afacerile, nicidecum cu administrația, a fost bine.

A, era să uit. Știi ce mi-a plăcut cel mai mult și cel mai mult din tot ce ai înșirat în emisiunea prietenului și colegului meu ziarist? Povestea aia cu băncuța pe care ai pus-o în fața cabanei construită ilegal, în vârf de munte. E genială! Are toate elementele pentru a deveni un bestseller, pentru că e plină de romantism și poezie. Eu mi-am și imaginat băncuța, vopsită neapărat în galben, așezată special în fața cerdacului cabanei, ca loc de odihnă și recreere pentru îndrăgostiți, unde el să culeagă floricele, iar ea să-și așeze capul pe umărul lui și amândoi să asculte păsărelele ciripind.

Acum înțeleg, Romi, de ce vin oamenii acolo la băncuța fermecată: să-și facă poze cu ea, să aibă amintire pentru când vor ajunge la bătrânețe. Vorba ta, băncuța asta a devenit un loc pentru pelerinaj, la fel cum e la Sovata, unde oamenii se duc în stațiune să se imortalizeze cu ursul împăiat. Ascultă la mine, tu în loc de urs, poți să pui un om de zăpadă. Ar fi mai șic și nici nu știi ce bucurie le-ai face îndrăgostiților. Parcă îi văd, puiucule, peste 30-40 de ani, stând înfofoliți în fața șemineului, cu o cană de ceai în față: „Ăăă, Saveto, îți amintești unde ne-am pupat întâiași dată?” „Pe gură, Gogule, pe gură!”, iar el, cu gura știrbă: „Nu, bă Saveto, la Dunca pe băncuță, Saveto.”

Și atunci, de ce să-ți demoleze căbănuța așezată pe o gură de rai? De ce să le iei oamenilor această firavă bucurie? Parcă ai fi singurul în țara asta care și-a construit ilegal un acaret. De ce? Pentru că așa vrea Stanciu și alți ziariști vânduți? Că a zis justiția? Ete, fleoșc, de aia nu mai poți tu de sentința aia definitivă. Nu fi copil și lasă-i să baune cât or vrea și nu o demola. Măcar de dragul băncuței la care vine lumea ca la urs. Pardon, ca la o minune din vârf de munte!

Textul de mai sus este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Cu zâmbetul pe buze. 🙂

banner 970 x 250