Sentința Curții de Apel Timișoara îi oferă muniție destulă lui Romeo Dunca în răfuiala PNL – PSD pentru Parlament!
După ce a dovedit în instanță că 37 de milioane de lei au fost împărțiți injust în Consiliul Județean Caraș-Severin primăriilor din județ, Romeo Dunca pune întreaga responsabilitate în spatele a trei lideri PSD și îi consideră mai puțin răspunzători pe consilierii județeni care au inițiat și votat hotărârea anulată acum de către instanță.
„Rezultatul recursului ar trebui să dea de gândit tuturor consilierilor alianței PSD din CJ care sunt vinovați de această ilegalitate. Care a fost dovedită cu vârf și îndesat. Adresa trimisă către AJFP și la care așteptăm răspuns urgent ne va arăta care sunt sumele care trebuie aduse înapoi pentru reconstituirea fondului inițial, vandalizat de PSD-iști. Vom vedea viteza de reacție a d-lui Luca Mălăiescu, care alături de Flavius Nedelcea și Ionuț Popovici, care a stat ascuns după ușă la ședința cu pricina din CJ, ar trebui să aducă milioanele Reşiţei înapoi!”, a reacționat Romeo Dunca, pe care PNL Caraș-Severin l-a desemnat să deschidă lista candidaților la Senat.
Dacă Mălăiescu, Popovici și Nedelcea nu vor găsi soluții rapide, Dunca susține că „e posibil să răspundă material toți consilierii PSD care au stat cu mâna pe sus la înfăptuirea ticăloșiei dovedite.” Și cum sentința Curții de Apel Timișoara va fi un subiect intens dezbătut în campania electorală, liberalul îi administrează rivalului său care deschide lista PSD Caraș-Severin la Senat, Luca Mălăiescu, prima lovitură: „Să vedem cum domnul Luca Mălăiescu va veni să facă campanie cerând voturi de la localitățile de unde a luat banii! Instigând indirect prin prezența în sala de ședințe, în calitate de membru de conducere al unui partid, luând cuvântul și cerând ca votul dat să prejudicieze anumite primării! Și să avantajeze pe cele conduse de primarii subordonați ai acestuia pe linie de partid!”
Romeo Dunca amenință chiar cu Direcția Națională Anticorupție. „Acum, cu această sentință definitivă, va fi mai ușor și celor de la DNA să găsească răspuns la practicile celor ce conduc acest partid în Caraș-Severin!”, a conchis liberalul.