Dunca duce în instanță fotografia cu care îl poate lăsa pe Isac fără funcția de vicepreședinte CJ!

dunca romeo scandal isac

Romeo Dunca îl acuză pe Marius Isac că minte instanța de judecată spunând că nu e nimic grav că a plecat la un alt partid!

Excluderea lui Marius Isac din PNL e contestată în instanță în momentul de față,  dar odată ce ar fi confirmată prin sentință judecătorească definitivă acesta și-ar pierde automat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin. Funcție pe care liberalii ar fi dorit să o folosească drept monedă de schimb într-o negociere cu PMP pentru refacerea majorității în plen și din care s-ar fi așteptat ca Isac să demisioneze. Nu s-a întâmplat așa. Văzându-se pus de liberali într-o astfel de ipostază, Isac s-a reorientat politic, ceea ce a atras decizia de excludere din partid. Cât timp e pe rolul instanței, rămâne vicepreședinte CJ. Romeo Dunca l-a forțat însă să greșească și, acum, când are în mână o fotografie în care Isac apare alături de Silviu Hurduzeu, însoțită și de comentarii care nu mai lasă loc de interpretări, e convins că deține proba ce va cântări decisiv în sala de judecată și care va obliga la soluționarea imediată a contestației.

„Oamenii nu mai cred în cei care tot ce îi recomandă sunt slugărnicia și o șiră a spinării șubredă. Și aici mă refer la președintele PSD Caraș-Severin și la Marius Isac. În momentul în care am citit acțiunea făcută în instanță de vicepreședintele Marius Isac, în care apărea scris negru pe alb de mai multe ori că acesta, cu lacrimi de crocodil, implora instanța să nu permită excluderea acestuia din PNL pe motiv că nu a greșit grav și repetat, a încolțit în mine o dorință: aceea de a arăta instanței o fotografie mai grăitoare decât o mie de cuvinte.”, a dezvăluit președintele Dunca.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Fotografia respectivă a apărut ieri, e sigur Romeo Dunca. Fotografia în care Marius Isac a ținut să arate de ce a fost în stare președintele CJ. Fotografia cu pereții biroului său vopsiți în roșu, purtând sigla PSD. „O fotografie în care Isac își contrazice, cu zâmbetul larg, toate lacrimile din instanță! (…) Nu-ți mai place o culoare politică? Nicio problemă. Îți dai demisia și pleci unde dorești. Dar să procedezi cum a făcut Marius Isac este o mizerie. Nu ai cum să îți bați joc de cei care te-au onorat cu speranța și încrederea lor și te-au trimis, prin singurul mod democratic avut la îndemână, să reprezinți în plenul Consiliului Județean dorința lor. Adică aceea de a vota cum dorește grupul PNL. Să faci altfel este o rușine. Așa cum e o rușine să minți.”, a comentat Romeo Dunca.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/