Președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin îi este fluturat în față dosarul penal în care au fost anchetate șpăgile date de acesta funcționarilor din Primăria Zăvoi și i se cere să nu mai joace nici rolul de procuror, nici cel de judecător!
Romeo Dunca vorbește aproape cu fiecare ocazie despre hoția din Consiliul Județean Caraș-Severin și instituțiile din subordine, despre infracțiuni de corupție și plângeri penale. Ionuț Popovici, fostul vicepreședinte al instituției în ultimii patru ani, nu e deranjat de „săpăturile” actualului președinte, dar spune că, dacă a identificat lucruri ce nu i se par în regulă, ar trebui să sesizeze organele abilitate. În niciun caz să întocmească el „rechizitorii” și să condamne public pentru fapte dintre cele mai grave. „Domnul Dunca duce instituția asta în derizoriu. Consiliul Județean este forul decizional și deliberativ al județului Caraș-Severin, el legiferează atât cât poate pentru toți. Trebuie să aibă o anumită prestanță, or discuțiile duse în zona asta nu fac cinste nici celui care le promovează și nici instituției. Dacă sunt anumite nereguli, trebuie sesizate organele abilitate. Și eu când am bănuit că sunt treburi ilegale, am făcut plângeri penale, dar nu am ieșit în presă să fac pe justițiarul!”, a comentat Popovici.
Mai mult decât atât, insinuează consilierul județean PMP, Romeo Dunca este ultimul care poate striga în gura mare despre nerespectarea legii. Și în acest sens îi amintește președintelui CJ de calitatea sa în dosarul de corupție din Primăria Zăvoi legat de afacerile de pe Muntele Mic. „Domnul Dunca ar trebui să-și verifice statutul dânsului în ceea ce privește aceste acuzații pentru că, dacă ne uităm puțin în urmă, există un dosar din care domnul Dunca a făcut parte. Este public. Dosar în care se scrie că domnul Dunca a dat mită unor funcționari din zona administrativă a unor primării pentru a-i favoriza investițiile în zona montană. Dacă dai mită, ești infractor! Noi suntem în faza în care hoțul strigă: Hoții!”, a răspuns tăios Ionuț Popovici acuzațiilor lansate în spațiul public de Romeo Dunca.