Asigurase în campania electorală că va împărți bugetul în mod egal localităților din Caraș-Severin, dar acum impune un criteriu pur subiectiv.
A promis că el va fi altfel, că nu va ține cont de culoarea politică a primarilor, nici măcar dacă partidul i-o va cere, și că va repartiza bugetul în mod echitabil comunităților din județ. Garantează că se va ține de cuvânt, însă acum adaugă un criteriu de performanță, care va dezechilibra schema financiară. Practic, e la propria apreciere a președintelui cine și cât primește.
„Eu am făcut niște promisiuni și o să mi le onorez. Nu cred că găsiți ceva din ceea ce am promis și ceea ce am avut deja ocazia să pot face și nu am făcut. Eu am promis că banii dacă vor fi de dat se vor da echitabil tuturor, după merite, și așa va fi. Multe din hotărârile noastre de consiliu sunt luate cu mare majoritate. Eu cred că ceea ce vom propune va fi ok pentru toată lumea. Vom împărți puținul în mod corect și consilierii PNL sunt ok toți, nu au probleme cu ceilalți. Vrem să facem treabă”, a declarat Romeo Dunca.