Cum repunerea în valoare a căminelor culturale din mediul rural a reprezentat o prioritate pentru administrația publică locală orăvițeană, renovarea edificiilor fiind esențială în conservarea tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, eforturile depuse pe acest segment au avut sorți de izbândă în cadrul localității Răchitova, nu însă și în Brădișoru de Jos. Cu toate acestea, edilul Dumitru Ursu nu pierde speranța că va putea duce la finalitate și acest obiectiv.
„Reabilitarea căminului cultural din Răchitova a fost posibilă datorită fondurilor pe care Primăria Oraviţa le-a obţinut de la Compania Naţională de Investiţii. Am redat oraviţenilor din acest sat bucuria reînvierii unui loc al petrecerilor tradiţionale, de care se pot bucura de acum înainte în această locaţie reabilitată. Ştiind cât de importantă este renovarea clădirii căminului cultural pentru locuitorii din Brădişoru de Jos, am propus, încă din primul mandat, în Consiliul Local aprobarea unui proiect pentru reabilitarea acestui lăcaş cultural. Din păcate, numărul mic de consilieri care mi-au susţinut iniţiativa a fost mult prea mic pentru a-l putea aproba. Următoarea şedinţă de consiliu am convocat-o chiar în Căminul cultural, pentru a-i determina pe unii dintre consilierii locali să conştientizeze importanţa aceastei reabilitări. Nici de această dată n-am avut succes, pentru că, din nou, o mare parte din consilieri nu s-a prezentat la şedinţă, iar fără cvorum şedinţa s-a suspendat şi proiectul nu a putut fi aprobat. După lungi discuţii cu o parte din consilieri, i-am convins să depun proiectul pe linia de finanţare deschisă de Compania Naţională de Investiţi. Astfel, în acea perioadă, am depus două proiecte, atât pentru reabilitarea căminului de la Răchitova, cât şi a celui de la Brădişor, licitaţia pentru lucrări la ambele cămine având loc la Bucureşti. Din nefericire, pentru lucrarea de reabilitare a căminului de la Brădişoru de Jos s-a înscris o firmă care nu a dovedit seriozitate, demolând doar acoperişul clădirii şi lăsând-o să se degradeze. Văzând că nu se continuă lucrările, am anunţat finanţatorul (CNI), care a reziliat contractul executantului”, a detaliat Dumitru Ursu.
După nenumărate hopuri întâmpinate, reabilitarea instituției culturale de pe raza UAT-ului pare că a reintrat pe un făgaș normal, totul depinzând acum de seriozitatea constructorului care va câștiga licitația: „Nu am renunţat nici de această dată, iar după demontarea acoperişului şi degradarea unor elemente de rezistenţă a clădirii, am fost nevoit să iniţiez un alt proiect, pe care l-am depus tot la CNI, proiectul fiind aprobat şi scos la licitaţie. Sper ca licitaţia de la CNI să fie câştigată de un constructor serios, care să finalizeze cu bine lucrarea”, a mai ținut să puncteze șeful administrației publice locale de pe Valea Carașului.
(E).