Dumitru Rujan: Nu susțin limitarea plăților cu numerar!

rujan dumitru, deputat PNL
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul PNL de Caraș-Severin a semnat proiectul de lege prin care PNL susține revenirea la plafoanele inițiale de plată: 10.000 și 5.000 de lei.

 „Proiectul de lege a fost inițiat de colegii de la Camera Deputaților și Senat și e susținut și de conducerea PNL. Va fi dezbătut în regim de urgență. M-am alăturat și eu colegilor liberali susținând acest proiect legislativ.”, a spus Dumitru Rujan pentru Express de Banat.

Liberalii spun că, prin acest proiect de lege, se revină „la normalitate”, că ei nu au fost niciodată de acord cu limitarea plăților cu numerar. Practic, parlamentarii PNL introduc la vot acum abrogarea amendamentelor prin care s-au limitat plățile cash. Este vorba despre modificarea „Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung”, respectiv abrogarea articolelor 3 și 4, care prevăd modificarea plafoanelor.

„Revenim la forma inițială dinaintea asumării, pentru că mediul de afaceri nu trebuie bulversat în mod artificial, punând intenționat bețe în roate. Trebuie să susținem mediul de afaceri, predictibilitatea și să încurajăm investițiile. Nu luptăm împotriva evaziunii fiscale prin reducerea plăților de la 10.000 la 5.000 de lei, sau de la 5.000 la 1.000 de lei”, au transmis parlamentarii PNL.

Potrivit formei actuale a legii, începând din data de 11, se plafonează plăţile în numerar între persoanele fizice şi se reduc plafoanele zilnice pentru firme la 1.000 de lei pe client şi cel mult 5.000 de lei în total operaţiuni cu numerar către firme şi populaţie.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Firmele vor putea face plăţi în numerar către companii sau persoane cel mult 5.000 de lei pe zi, de două ori mai puţin decât în prezent, iar plata către un singur client va fi limitată la 1.000 de lei pe zi, de cinci ori sub pragul actual.

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între firme şi persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană, până la data de 31 decembrie 2024, şi 2.500 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024, şi 5.000 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 10.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024, şi 5.000 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025. De asemenea, sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei şi, respectiv, de 2.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/