Marcel Vela nu trece peste cuvântul lui Romeo Dunca și nu se amestecă în problemele Consiliului Județean!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Romeo Dunca și-a consolidat poziția în PNL Caraș-Severin, nici măcar președintele Vela neintervenind în vreun fel în managementul de la Consiliul Județean Caraș-Severin!

Romeo Dunca a ținut să lămurească relația pe care o are cu președintele PNL Caraș-Severin și să dezmintă imixtiunea acestuia în problemele administrației județene.

„Marcel Vela nu se amestecă sub nicio formă. Vela, deși e greu de crezut, să știți că nu se amestecă, așa cum toată lumea crede. Domnul senator, cel puțin vizavi de mine, nu are intervențiile pe care toată lumea i le pune în spate. Nu este așa! Marcel Vela chiar a respectat ce i-am cerut, să nu se bage, avem anumite discuții și nu a impus absolut nimic!”, a explicat Romeo Dunca.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Șeful CJ spune că Dumitru Ursu, primarul Oraviței, înțelege cel mai bine libertatea care există în PNL. Asta pentru că vine din PSD-ul lui Mocioalcă, unde nu numai că era militărie, dar și imixtiune a liderilor partidului. „Primarul Ursu nu va mai merge la PSD, domnul Silviu Hurduzeu a avut dreptate, nu se va mai întoarce la PSD pentru că a dat de gustul normalității, de gustul libertății de a fi tu însuți. În PNL fiecare are dreptul să spună ceva și este ascultat, la PSD toate poruncile vin pe verticală, dacă partidul spune, nu trece nimic, nu contează dacă este bun sau nu este bun. Asta este diferența! În PSD Caraș-Severin oamenii sunt disciplinați. Ei fac ceea ce li se spune, că este bine sau nu este bine asta o să vedem mai târziu, dar oamenii fac ce li se spune și se trece peste voința lor. La PNL nu există așa ceva. La PNL, fiecare om are dreptul chiar să și greșească, este dojenit în ședință, i se atrage atenția și, sigur, în final ne despărțim dacă lucrurile sunt atât de grave.”, a mai spus Romeo Dunca.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/