Deputatul liberal Dumitru Rujan promite că prioritatea Guvernului Cîțu de a extinde rețeaua de gaze naturale pe teritoriul României este și prioritatea sa ca parlamentar și că va susține acest proiect pentru binele locuitorilor din Caraș-Severin.
Aflat la primul mandat de parlamentar, Dumitru Rujan este determinat să puncteze proiecte mărețe pentru cărășeni. Așadar, dacă alocarea investiţiilor pentru extinderea reţelei de gaze naturale pe teritoriul României şi, în mod special, pe raza judeţului Caraş Severin este o prioritate pentru Guvern, la fel va fi și pentru el în acest mandat.
În urma vizitei pe care premierul Florin Cîțu a făcut-o la Bruxelles și unde s-a discutat despre interesele României privind investiţiile în infrastructura mare de transport şi în reţeaua de gaze din fonduri europene, oficialii europeni au înţeles că țara noastră susţine obiectivele Uniunii Europene legate de climă (Pactul Verde European – neutralitate climatică până în 2050, reducerea emisiilor de gaze cu 55% până în 2030 în comparaţie cu 1990). Au înțeles, din păcate, și că în România doar 40% din gospodării sunt conectate la rețeaua de gaze.
„Și judeţul Caraş-Severin are oportunitatea să îşi dezvolte reţeaua de gaze naturale din fonduri europene, pentru a putea ajunge să avem condiţii dezvoltate de trai în gospodăriile noastre. Ca deputat voi susţine acest proiect important de dezvoltare a infrastructurii, atât de necesar în ţara noastră, dar în mod special în judeţul Caraş Severin”, promite deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan.