În două din cele patru localități aflate în carantină de 13 zile, rata de infectare nu a scăzut, așa că Dumbrăvița și Șandra rămân sub restricții suplimentare pentru încă o săptămână. Pe de altă parte, o altă localitate intră în carantină pentru următoarele două săptămâni. Este vorba despre Dudeștii Vechi, unde cea mai recentă informare a autorităților indică o rată de infectare de 7,31 la o mie de locuitori.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a votat marți după-amiază instituirea măsurii de carantinare a localității Dudeștii Vechi pentru o perioadă de 14 zile. Hotărârea va fi transmisă către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției în vederea emiterii ordinului șefului DSU. Aceeași procedură se va urma și pentru prelungirea carantinei în Dumbrăvița și Șandra.
La data intrării în carantină a celor patru localități din Timiș, în 17 februarie, rata de infectare era în Nițchidorf de 10,94 la mia de locuitori, iar marți era de 6,06. În Șag, rata a scăzut de la 10,87 la 3,25 la mia de locuitori. În Dumbrăvița rata a crescut de la 7,69 la 8,86, iar în Șandra a scăzut sensibil de la 7,66 la 7,65 la o mie de locuitori.
Astfel, Șag și Nițchidorf ies de sub restricțiile suplimentare în 3 martie la ora 5 dimineața.
În Timiș, potrivit celei mai recente informări, rata de infectare este de 5,02 la mia de locuitori. În 39 de localități, rata este peste 3 la mia de locuitori. În Timișoara, Bucovăț, Dudeștii Noi, Dudeștii Vechi, Dumbrăvița, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Nițchidorf, Șandra, Valcani și Variaș rata depășește 6 la mia de locuitori.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează în Otelec: 9,88 raportat la o mie de locuitori. Rate mari de infectare se înregistrează și la Giroc – 9,49, Bucovăț –9,13, Dumbrăvița – 8,86, Moșnița Nouă-8,01, Variaș-7,98, Șandra-7,65
Giarmata-7,47 și Valcani-7,12.
În județ sunt active 15 focare la această dată, dintre care 10 sunt în Timișoara. Niciunul nu este în localitățile carantinate. În Timișoara, autoritățile indică aceeași rată de infectare în ultimele două zile, de 6,99 la mia de locuitori.