Dublă tentativă de suicid la Lugoj! O femeie din Ucraina a vrut să își ia viața cu orice preț!

victim of domestic violence
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii au fost solicitați să intervină astăzi de două ori pentru aceeași problemă. O tânără din Ucraina, care prezenta mai multe lovituri pe corp, a încercat să își ia viața.

Primul apel la 112 a fost făcut în jurul orei 12.18. Polițiștii din Lugoj erau alertați cu privire la faptul că pe pasarela de pe strada Buziașului din municipiu se află o femeie care este agitată, existând posibilitatea intenției de a se sinucide.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând faptul că o femeie de 34 de ani din Ucraina ar fi avut intenția de a se sinucide, însă, din fericire, a fost salvată de un cetățean.

Femeia a fost transportată la spital, fiind în continuare agitată, ulterior fiind condusă la sediul poliției pentru audieri.

În urma examinării medicale a reieșit că femeia prezenta vânătăi pe corp, aceasta declarând polițiștilor faptul că ar fi căzut în timp ce mergea cu bicicleta, în urmă cu câteva zile.

promovare banner maxagro

După finalizarea verificărilor, aceasta a plecat împreună cu concubinul său spre adresa de domiciliu, iar la semaforul de la intersecția străzilor Bucegi cu Nicolae Titulescu, în timp ce autoturismul era în mișcare, a deschis portiera cu intenția de a coborî din acesta, situație surprinsă de către un echipaj de jandarmi.

„Totul s-a întâmplat ca în filme. O mașină a oprit brusc în apropierea pasajului și, sub ochii colegilor noștri, portiera din stânga mașinii se deschide, iar o tânără femeie aleargă spre pod. Intuiția colegilor noștri i-a făcut pe aceștia să o ajungă din urmă și să o oprească la timp.”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.

În urma acestui incident, polițiștii lugojeni au întocmit un proces verbal de internare nevoluntară, femeia fiind transportată la o clinică de psihiatrie din municipiul Timișoara, în vederea internării.

Oamenii legii spun că nu este vorba despre o refugiată. Femeia locuiește de mai multă vreme în țara noastră, concubinul său fiind român.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/