Primăria Reșița a găsit o soluție ieftină și la îndemână pentru a îmbunătăți calitatea drumurilor din cartierele Câlnic, Moniom, Doman, Secu și Cuptoare: refolosirea straturilor vechi de asfalt.
Repararea drumurilor pe loc, prin refolosirea asfaltului, este ieftină și rapidă, consideră specialiștii Direcției de Întreținere și Repararea Patrimoniului, din cadrul Primăriei Reșița. Primele intervenții de acest gen au avut loc la Țerova în vară, iar acum urmează Moniom și Câlnic. Investiția municipalității este minimă, aceasta constând în folosirea utilajelor din dotare și a resursei umane.
„Firma Porr a început ieri dimineață să frezeze asfaltul de pe Calea Timișoarei, și tot de ieri am început și noi să așternem în Moniom, după care o să trecem în Câlnic. Când o să înceapă frezarea și pe Bulevardul Revoluția din Decembrie, pe unde vine tramvaiul, o să continuăm, probabil, cu Doman, Secu și Cuptoare.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, șeful Direcției de Întreținere și Repararea Patrimoniului, Dani Călin.
Călin precizează că dacă toamna nu va fi lungă și blândă, atunci asfaltul frezat de firma austriacă va fi depozitat și folosit abia anul viitor pentru repararea străzilor din celelalte trei cartiere ale municipiului.
„Dacă vreme nu ne lasă și reîncep ploile, facem depozite și așternem asfaltul frezat în primăvară. El nu trebuie reîncălzit, doar să fie cald afară, să nu fie ploaie și nici umezeală. Ideal e să-l pui vara, când este cald, căci atunci se încinge mai tare, se topește cumva, și se solidifică mult mai bine și este și mai trainic.”, a explicat șeful Direcției de Întreținere și Repararea Patrimoniului.