Drumurile județene, distruse de camioanele de mare tonaj. Solicitarea CJ Timiș

Reprezentanții Consiliului Județean Timiș cer intervenția ministrului Transporturilor în modificarea legislației astfel încât autocamioanele de mare tonaj să poată fi verificate și de administratorii șoselelor. Potrivit lui Alin Nica, președintele CJ Timiș, mai multe investiții în infrastructură sunt puse în pericol din cauză că autoritățile județene nu pot opri în trafic transportatorii. 

Cea mai mare problemă, în județul Timiș, este pe drumul județean care traversează localitățile Pișchia, Mașloc și Alioș.

„Noi avem o problemă mai ales pe DJ 691 care face legătura cu Aradul. Avem o problemă cu depășirea tonajului și acolo avem un cântar și un parteneriat cu poliția județeană pentru a-i depista pe cei care nu respectă legea. Însă noi avem o problemă legislativă și aici sper ca ministrul Transporturilor să ne ajute și să modifice legislația care să ne permită și nouă, celor de la CJ, administratorii drumurilor, să putem opri în trafic autoturismele și să ne facem datoria, să verificăm greutatea maximă admisă. În prezent legislația nu prevede că noi putem opri în trafic camioanele. Și acest lucru îngreunează activitatea de conformare a acestor transportatori. Ne afectează inclusiv investițiile de pe drumurile județene pentru că ele sunt periclitate de cei care nu respectă tonajul.”, a declarat Alin Nica.

CJ Timiș are instalat, la intrarea în localitatea Alioș, un cântar care să verifice respectarea limitelor de tonaj în special pentru transportatorii de piatră. La începutul anului, autoritățile județene au încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul de Poliție Timiș, astfel încât cele două instituții să își coordoneze acțiunile pentru controlul vehiculelor care se deplasează pe drumurile județene. Potrivit protocolului, controalele vizează reducerea numărului și a consecințelor accidentelor de circulație rutieră, precum și protejarea structurii drumurilor.

Consiliul Județean Timiș are în administrare o rețea de 1.300 de kilometri de șosele.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/