Pentru reabilitarea unei porțiuni din DJ 572 Comorâște – limita cu județul Timiș este nevoie de puțin peste 100 de milioane de lei, de care Consiliul Județean nu dispune momentan. Banii pentru această investiție ar urma să vină prin programul derulat de Compania Națională de Investiții.
Starea jalnică a drumurilor din Caraș-Severin i-a determinat pe aleșii județeni să voteze în cea mai recentă ședință aprobarea contractării unui împrumut de 40 de milioane de lei, bani ce urmează să fie investiți în repararea a trei tronsoane. Cum această sumă nu va rezolva problema infrastructurii rutiere din Caraș-Severin, reprezentanții administrației județene își pun speranța în alocațiile bugetare destinate acestor tipuri de investiții prin „Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social”, derulat de Compania Națională de Investiții.
Un astfel de caz este tronsonul de 16 kilometri din DJ 572 Comorâște – limita cu județul Timiș, care se află pe lista sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului „Lucrări în primă urgență” și pentru care a fost nevoie ca aleșii județeni să aprobe, în ședința din această săptămână, indicatorii tehnico-economici, precum și predarea către CNI a porțiunii de drum care urmează să fie supusă modernizării prin acest subprogram. Pentru reabilitarea acestui tronson este nevoie de 100.045.075 de lei, din care 509.361 de lei revin Consiliului Județean și reprezintă cheltuieli neeligibile.
Chiar dacă obiectivul se află pe lista de investiții a CNI, acest lucru nu reprezintă neapărat și o garanție că lucrarea va fi realizată și asta pentru că, potrivit acestora, finanțarea obiectivului se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate fiecărui program în parte.
Romeo Dunca rămâne însă optimist și spune că lucrările pe acest drum au toate șansele să înceapă în scurt timp. „Din ceea ce știm noi, șansele sunt foarte mari să realizăm această investiție, DALI-ul a fost făcut de către Compania Națională de Investiții, licitația pentru execuția lucrării urmează să fie făcută tot de către CNI și atunci sunt șanse foarte mari ca această lucrare să înceapă în cel mai scurt timp.”, a precizat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.