Drumul care leagă DN 6 de Tomnatic, reparat cu bani de la Consiliul Județean Timiș

Drumul care leagă DN 6 de Tomnatic intră în reparații. Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a anunțat că investiția este de peste șapte milioane de lei.

Drumul județean 692 B leagă DN6 de locul în care se construiește Centrul de Legume și Fructe, ridicat tot de CJT. „Am semnat ordinul de începere a lucrărilor, iar constructorul se apucă de treabă. Valoarea lucrărilor pentru ranforsarea celor 4.1 kilometri de drum este de peste șapte milioane de lei, bani din fondurile proprii ale Consiliului Județean Timiș. Vorbim de o investiție importantă în infrastructură, care are rolul de a da un imbold economic uneia dintre cele mai importante zone legumicole din județ”, a transmis Dobra.

Pentru Centrul de Legume și Fructe din Tomnatic au fost alocați peste cinci milioane de euro cu tot cu TVA. Este un proiect pilot care vine în sprijinul micilor producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, dar și a celor din comunele învecinate. Acesta va fi amplasat pe un teren de peste 11.500 de metri pătrați.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/