Procurorii DIICOT și echipe mixte ale MAI au efectuat, în această dimineață, un număr de 21 de percheziții domiciliare pe raza județelor Caraș-Severin și Timiș, vizate aici fiind locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
În ceea ce privește orașul Moldova Nouă și localitățile din zona Clisurii Dunării se pare că mai multe persoane au desfășurat activități ilicite, încă din 2018, ce constau în procurarea și vânzarea substanțelor susceptibile de a avea efect psihoactiv, în anturajul acestora fiind atrași inclusiv minori folosiți pentru predarea drogurilor către consumatori.
Substanțele interzise erau procurate de pe raza municipiului Timișoara și revândute, cu sume cuprinse între 50-70 de lei/gram, consumatorilor din zonă, inclusiv elevilor de liceu.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea confiscării, droguri de risc, sub formă de fragmente vegetale mărunțite, împachetate în folii de aluminiu sau păstrate în pungi și borcane, precum și tulpini și muguri de plante uscate, țigarete confecționate artizanal, obiecte folosite la prepararea și cântărirea drogurilor și peste 36.000 de țigarete provenite din contrabandă.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 23 de persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Caraș-Severin, al luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Caraș-Severin și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin și Grupării Mobile de Jandarmi „Vlad Voievod” Timișoara.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Biroul de Analiză a Informațiilor Caraș-Severin.