Cei care răspund de gestionarea firmei CAMAND au ținut să facă o serie de precizări, după ce, la finele săptămânii trecute, în presă au apărut o serie de acuze la adresa societății comerciale. Oamenii sunt de părere că trebuie să își facă auzit punctul de vedere.
„Față de afirmațiile domnului director Pavel Aghescu, dorim să facem unele precizări astfel încât opinia publică să fie corect informată în ceea ce privește relația comercială dintre SC CAMAND IMPEX SRL și SC CASE SA.
În acest sens, dorim să subliniem faptul că între cele două societăți au fost încheiate mai multe contracte comerciale prin care și Contrtactul de proiectare nr. 4687/05.04.2011, ce avea ca obiect Lucrări de proiectare pentru Amenajare baza sportivă de tip 2, comuna Sasca Montană, cu mențiunea expresă că acest contract este unul subsecvent Contractului de prestări servicii și execuțielucrări, cu nr. 853/12.04.2010, încheiat între SC CAMAND IMPEX SRL și Comuna Sasca Montană, contract încheiat conform prevederilor OUG nr.34/2006 și în prețul căruia nu se regăsesc doar lucrări de proiectare cum în mod eronat susține domnul Aghescu, ci este un contract complex care vizează și execuția lucrărilor proiectate.
Astfel, odată procedura de achiziție finalizată și SC CAMAND IMPEX SRL declarat câștigător, aveam posibilitatea de a subcontracta parte din obiectul contractului, motiv pentru care am decis să solicităm oferte de la mai multe societăți ce prestau servicii de proiectare, alegând să colaborăm cu SC CASE SA, nu neapărat datorită pretului, ci datorită unei bune colaborari cu aceasta societate, încheindu-se astfel contractul mai sus indicat.
De asemenea, dorim să precizam ca în contractul nostru încheiat cu Comuna Sasca Montană se prevede la capitolul Modalități de plată, că aceasta se face către executant numai în limita fondurilor asigurate de Guvernul Romaniei prin programul de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spațial rural, motiv pentru care și noi am considerat de bun simț să trecem aceleași condiții în contractul încheiat cu SC CASE SA, și anume că plata către această societate o vom face în termen de 10 zile de la asigurarea fondurilor de către investitor și proporțional cu aceste sume, în condițiile în care acest proiect furnizat de către SC CASE SA este un copy/paste după alte proiecte.
În conditiile în care aceste fonduri au fost blocate de către Guvernul Romaniei și societatea noastră nu a beneficiat de fondurile necesare pentru finalizarea contractului, ne trezim bombardați cu cereri de la SC CASE SA, care vroia neaparat să plătim prestația copy/paste la întrega valoare chiar dacă noi nu am primit integral sumele prevăzute în contractul încheiat cu Comuna Sasca Montană și conform contractului am considerat că este corect să le achitam acestora parte din contract, reprezentând o sumă direct proporțională cu fondurile care ne-au fost asigurate nouă de către Comuna Sasca Montană, dar acest lucru nu l-a mulțumit pe domnul director care a dispus formularea unei actiuni în instanță, care a fost respinsă tocmai pentru motivele și clauzele contractuale prezentate mai sus, considerându-se de onorata instanță, pe bună dreptate, că un contract încheiat între părți este legea parților.
De asemenea, dorim să amintim domnului director Aghescu că SC CASE SA a încasat sume importante de bani din colaborarea cu SC CAMAND IMPEX SRL și atunci când în derularea altor contracte am achitat integral facturile proiectantului, dar pe parcursul executării lucrărilor s-au descoperit deficiențe de proiectare, același domn director ne raspundea că am constatat prea târziu aceste deficiențe, deoarece ultima plată s-a facut cu mult înainte de sesizarea neconformităților, astfel că aveam nevoie de o clauză contractuală care să ne potejeze în astfel de situații.
În concluzie, noi nu cunoaștem sursele domnului director Aghescu, dar îl asigurăm că nu ne-au fost asigurate nici la aceasta dată toate fondurile necesare finalizării contractului încheiat cu Comuna Sasca Montană, lucru care poate fi verificat.
Așa cum se întreabă domnul director Aghescu unde sunt instituțiile statului, ne întrebăm și noi unde sunt aceste instituții când domnul director al SC CASE SA închiriază sau dă spre folosință spații pe care societatea nu este singurul proprietar, cum reușește domnul director să figureze prezent la locul de muncă (pontat și plătit) și în același timp internat într-o unitate spitalicească, cum apreciază domnul director că functioneazăinstituțiile statului când un membru al familiei sale, în plin litigiu cu SC CAMAND IMPEX SRL și cu plângere penală formulată împotriva administratorului societății, nu se abțin de la luarea unor hotarâri care ne vizeaza în mod direct – lucru pe care nu-l putem dovedi, dar pe care îl vom sesiza C.S.M. pentru a verifica dacă informațiile transmise se confirmă.
Față de cele prezentate mai sus, menționăm că utilizăm de dreptul la replică pentru a informa corect opinia publică, apreciind ca domnul director Aghescu trebuia să facă un bilanț al colaborării cu SC CAMAND IMPEX SRL din care ar fi constatat că noi am fost un partener onest și atunci când am avut asigurate fondurile necesare, am achitat integral proiectantului sumele solicitate chiar dacă nu erau cele mai bune proiecte și noi am avut cheltuieli semnificative pentru a remedia deficiențele apărute pe parcursul executării contractului, observând că în România de azi, în loc să multumești unui partener de afaceri că te-a luat alături de el, este mai ușor să-i faci o plângere penală”, se arată în dreptul la replică transmis redacției „Express de Banat” de firma Camand.
Daca e un bun administrator Dl. Aghescu sa mai modernizeze si cladirea de la CASE ca parca e din anii 80 si e in plin Centru. A avut o gramada de contracte si investitii zero. Tot sa dam in altii dar la noi in curte gunoi cu caru… Rusine Aghescu…