Drama generalului Moise Groza. Și-a găsit familia decimată de holeră și a murit departe de Obreja!  

Unul dintre bănățenii care a avut un rol esențial în Războiul de Independență din 1877 este generalul Moise Groza. Deși drama de pe front a lăsat-o în urmă, acasă îl aștepta cea mai cruntă veste pe care putea să o primească.   

Cu toate că mulți cărășeni au auzit de numele lui Groza, povestea acestuia este prea puțin cunoscută. Generalul s-a născut pe data de 2 februarie 1844. Era un copil al cărții care se refugia cu vitele la păscut, activitate care îi permitea să citească tot timpul. De multe ori uita de animalele pe care trebuia să le păzească, dar nu a uitat niciodată că este român. Fiica sa, Lidia Groza, a fost căutată de istoricul caransebeșean Liviu Groza, care a vrut să afle detalii din viața generalului. Așa a aflat că, pe când era copil și plecase la piață cu tatăl său cu carul cu boi, Moise a văzut plopii înalți de pe marginea drumului ce leagă Obreja de Iaz și i-a spus tatălui: „Oare oamenii de ce nu sunt așa de drepți ca plopii ăștia?”, după care și-a luat căciula de pe cap, a dat cu ea de pământ și a spus: „Eu vreau să ajung comandant de oști!”.

Moise Groza a îmbrăcat haina militară, iar în 1876 era numit într-o comisie care să stabilească, din partea statului austriac, linia de frontieră dintre România și Imperiu. Atunci a fost momentul să treacă în România la solicitarea generalului Florescu. Aflat la Brașov, s-a căsătorit cu fiica lui Iacob Mureșanu, Elena, și a avut un rol deosebit în Războiul de Independență pentru cucerirea redutei Grivița. Cum era o fire foarte curioasă, dar și meticuloasă, în urma unei recunoașteri în teren a constatat că pe hărțile pe care le-au primit de la Imperiul Rus exista o singură redută, însă el pe teren a găsit două.

Astfel a hotărât să nu se ducă pe traseul ordonat de Marele Cartier General și a ales al doilea traseu descoperit, cucerind Reduta Grivița nr. II. Din păcate, reduta nr. I nu a putut fi cucerită, iar Divizia I a fost decimată. După cucerirea Plevnei, lui Moise Groza i s-a dat misiunea să cucerească Cetatea Vidin, în 1878. Iarna a fost deosebit de grea și, la un popas pentru hrană cu armata română, a împărțit ceapa degerată și pâinea uscată cu prizonierii turci aflați în zonă, demonstrând încă o dată umanitatea și noblețea soldatului român.

La venirea în țară l-a cuprins dorul de meleagurile natale. Astfel că și-a luat soția din București și s-a reîntors în Banat, în 1879. Îmbrăcat în haina militară plină de decorații, s-a întors în satul natal, la Obreja. Când a ajuns în dreptul plopilor de la intrarea în comună, l-a bătut pe umăr pe vizitiu, a coborât din trăsură cu privirea spre vârful plopilor și a spus: „Am ajuns comandant de oști!”.

Vorbim de 40 de ani distanță dintre legământul care l-a făcut copilul Moise Groza și maiorul Moise Groza, care în Războiul de Independență a primit două grade la Excepțional. Când a intrat în sat a început să-și caute părinții și frații, însă din păcate a aflat că toți muriseră de holeră. A lăsat bani pentru a ridica o cruce la mormântul lor. Pentru că autoritățile dualiste i-au interzis să poarte haina militară românească în zona Banatului, Moise Groza și soția sa s-au îmbrăcat în straie populare.

A părăsit Banatul definitiv și s-a stabilit în Brăila, iar la bătrânețe a fost ajutat de fiica sa, Lidia Ioanițiu Groza, până când, din cauza unei poliartrite reumatoide, și-a dat ultima suflare la vârsta de 75 de ani. La ultima sa aniversare a primit un tort pe care era scris mesajul „Trăiască România Mare!”. A plâns de emoție și de tristețe pentru că știa că în Banat nu se mai putea întoarce.

• Tweet
• Pin It