La Moldova Nouă, tradiția Fășancului a fost marcată așa cum se cuvine și în acest an! Localnicii din Boșneag, costumați care mai de care mai ingenios, au ales ca teme atât satirizarea vieții politice, cât și satirizarea vieții sociale, taxând astfel derapajele din cele două domenii! Ca atare, adulții au alungat spiritele rele, lăsând drum liber începerii Postului Paștelui!
Sfârșitul de weekend i-a găsit pe localnicii de la malul Dunării defilând în voie pe „podiumul” din fața Casei de Cultură, cu ocazia Balului de Fășanc. Astfel, dacă în prima zi din cadrul evenimentului, sâmbătă, 9 martie, boșnegenii s-au ocupat cu ironizarea nenumăratelor ieșiri publice ale Vioricăi Dăncilă, premierul fiind rebotezat în localitatea bănățeană ca Viorica Bucilă, duminică, 10 martie, întreaga comunitate a scos de la naftalină ținuta viu colorată, căreia i-au asortat unele dintre cele mai îndrăznețe măști, căci de, toată lumea se pregătea de marele eveniment din viața Fășancului: nunta!
Cu Mickey Mouse, ursul panda, cățelul Pluto, cu unicorni, dar și cu alte personaje îmbrăcate în straie populare, reprezentând diferite regiuni ale țării, a pornit alaiul nunții. Numai că mirele, fustangiu din fire, s-a trezit în fața „altarului” nu cu una, ci cu două mirese, subliniind astfel depășirea granițelor tabuului.
Conform zicalei „între două nu te plouă, dar nici bine nu-ți este”, mirele Fășanc, depășit de situație, a suferit un infarct miocardic, nunta și înmormântarea având loc în aceeași zi.
În ciuda faptului că defunctul a avut apucături de Casanova, acest lucru nu le-a împiedicat pe cele două mirese să-l înmormânteze așa cum se cuvine. Sub privirile spectatorilor, răposatul a avut parte atât de bocitoare, cât și de fanfară, atmosfera fiind întreținută de solistul George din Banat și formația.
Desfășurându-se în aceeași zi, nunta și înmormântarea Fășancului au marcat, simbolic, curățirea spiritelor rele din localitatea Moldova Nouă, lăsând astfel primăvară să-și intre în drepturi, marcând, cu această ocazie, calea liberă spre Postul Paștelui.