Dragnea face bani din pușcărie! Cristian Moș critică achizițiile publice fără licitație și bâlbele din Parlament

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Bâlbele din Parlament, achizițiile publice și populismul ultimelor zile nu i-au scăpat lui Cristian Moș. Liderul USR Timiș atacă modul în care a fost gestionată pandemia și dă ca exemplu afacerile lui Liviu Dragnea, care prosperă datorită contractelor semnate fără licitație sau transparență.

Președintele USR Timiș s-a arătat deranjat de lipsa de transparență prin care se fac achizițiile publice. Cristian Moș dă ca exemplu afacerile fostului lider PSD, Liviu Dragnea, care prosperă pe timp de pandemie. Hotelul din proprietatea lui Dragnea a fost folosit pentru carantinarea bolnavilor și firma Tel Drum a încheiat în această perioadă un contract imens, de 22 de milioane de euro. „Un lucru e însă clar: e tot liber la achiziții publice netransparente și fără licitație. Ca idee, vă reamintesc că am mai vorbit despre hotelul Dragnea care era folosit pentru carantină la prețuri întregi de turism… Iar acum aflăm că Tel Drum a mai primit, zilele astea, un contract de 22 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor. După cum lesne se poate vedea, Dragnea face bani și de pe… «lumea cealaltă»”, acuză Cristian Moș.

În privința stării de alertă, useristul spune că social-democrații și-au bătut joc de situație prin modificările făcute. PSD a eliminat posibilitatea interzicerii circulației, închiderii granițelor și de carantină. „Ieri, în Camera Deputaților, s-a modificat modificarea și s-a revenit din nou la aceste restricții. Au mai fost probleme și pentru că proiectul lăsa o perioadă moartă de 3 zile, în care practic nu aveam reglementări sau restricții. Problemă pe care a anunțat-o Orban astăzi că o va cârpi printr-un nou OUG. Nimeni nu știe în acest moment cu exactitate care sunt restricțiile pentru aceste 3 zile, pentru că ele nu au fost comunicate încă în mod clar, transparent și explicit românilor. Probabil însă, judecând după toate cele întâmplate în aceste zile, că ele sunt făcute pe genunchi”, a criticat Moș.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Candidatul USR pentru președinția Consiliului Județean Timiș spune că social-democrații merg pe linia populistă în atacurile constante la adresa Guvernului. Moș consideră că atât PSD, cât și PNL, s-au raportat la pandemie cu cinism, dar se bucură că Viorica Dăncilă nu a fost cea care a gestionat criza din poziția de premier. „PSD își continuă linia populistă și demagogică cu care ne-a obișnuit: dacă la început striga că Guvernul nu ia suficiente măsuri, acum s-a luptat pentru relaxarea măsurilor…. fără alte argumente decât opoziția la măsurile PNL. Am tot criticat PNL-ul pentru bâlbele și felul superficial în care a gestionat această criză, dar să nu uităm că PSD este cea mai periculoasă ciumă. Și PSD, și PNL au abordat această criză cu un maxim de cinism… dar mă bucur totuși că această criză gravă nu ne-a prins cu Viorica prim-ministru!”, a încheiat liderul USR Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/