„DNA-ul pădurilor este un proiect bine-venit pentru aurul verde al României”

Liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, se arată extrem de mulțumit de faptul că proiectul privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu a avut sorți de izbândă, chiar și fără implicarea Partidului Național Liberal. Cu toate acestea, politicianul atrage atenția că reușita de la mijlocul acestei săptămâni a fost rezultatul votului acordat de către mai multe formațiuni politice, asta pentru ca nu cumva să se trezească cineva să culeagă toți laurii.

„Ținând cont că România la acest moment are cele mai frumoase păduri din Europa pot spune că este un proiect bine-venit. Partidul Mișcarea Populară, prin grupul parlamentar, a votat acest proiect de lege. Deci unele partide care își asumă individual această reușită ar trebui să își revizuiască atitudinea sau poziția pentru că proiectul a fost votat de mai multe partide politice, nicidecum de un singur partid. Luând în calcul configurația politică a Parlamentului, niciun partid nu are peste 51%”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Referitor la nemulțumirile care au început să apară în interiorul PNL-ului vizavi de pasul făcut în spate cu privire la DNA-ul pădurilor, Ionuț Popovici a mai adăugat: „Nu cred că opțiunea liberalilor avea o justificare, iar dacă există așa ceva, domniile lor ar trebui să lămurească situația. Este principiul majorității, majoritatea a hotărât. În primul rând, este bine pentru România și pentru aurul verde al țării. Părerile unor lideri politici contează mai puțin! Acestea sunt net inferioare față de interesul suprem al României, acela de a-și păstra patrimoniul, care, repet, este cel mai frumos și mai vechi din Europa”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/