Dragilor, vă mulțumesc de grija arătată viitorului urmașilor Reșiței, dar…

…n-ați vrea să vă ocupați și de puținul prezent ce ni se mai îngăduie?

Plec în cele ce voi scrie în continuare de la o stare de fapt. Și anume că trebuie să fii tâmpit să nu-ți pese de viitorul copiilor tăi. Dar aș deschide o discuție provocată de un amic ce ne certa că nu suntem capabili să privim în viitor, că nu ne asumăm construirea viitorului, că nu vrem să progresăm etc. Scriu aceste rânduri asumându-mi că asta am înțeles eu din textul lansat de, recunosc, amicul meu de vreo 30 de ani. Dar cred că subiectul permite o abordare mai amplă.

Circumscrisă ideii de generație de sacrificiu. Și au murit părinți și bunici și pe la 1914, și pe la 1942, și cu mult înainte pentru viitorul copiilor noștri. Au venit comuniștii și au mai ras și ei o generație de boșorogi pentru viitorul luminos al patriei. Toate cele scrise până acum nu le pot argumenta decât cu exemple din familie pentru că puține și nebăgate în seamă sunt mărturiile miilor de români aflați în aceeași situație. Bunicul matern s-a sacrificat pentru viitorul României în luptele de la Stalingrad. Nu a văzut-o pe mama niciodată. Bunica maternă a murit de viață grea, de cancer și de sărăcia la care erau condamnați țăranii pentru a plăti cotele din care se construia viitorul. Mama a plecat în lume pentru a-și face un viitor ei și copilului încă nenăscut, ce va veni pe lume peste vreo zece ani. Au trecut după război vreo 20 de ani și parcă viitorul era văzut cu alți ochi chiar de comuniști. Și ei militau pentru sacrificiul actualei pe atunci generații, pentru viitorul luminos al patriei.

Sacrificiu în numele viitorului ce avea să aparțină urmașilor. Suntem deja la a doua, dacă nu a treia generație ce ar fi trebuit să beneficieze de sacrificiul bunilor și străbunilor. Dar nu, nemernicii conducători ne induc subtil ideea că nu mai suntem chiar de sacrificiu, dar am putea și noi să nu mai cerem atâtea când, în viitor, vom avea un oraș, o țară ca un soare.

Domnilor, declar public că din acest moment sunt un egoist feroce. Acum, în timpul vieții mele, vă somez și vă cer, slugi ale poporului, să îmi oferiți un nivel de trai decent! Faceți-mă să nu mai am ca principal obiectiv pentru familia mea obținerea unui venit din care să supraviețuim. Să nu mai trebuiască să am o problemă în a mă deplasa fără a lua hârtoape în piept, să nu mai lupt pentru un aer curat, să nu-mi fie o povară încălzirea copiilor de acum, nu a celor din viitor. În cele din urmă, să nu mă mai simt o slugă care nu face altceva decât a vă cere un drept la care Constituția vă obligă a mi-l asigura. Atenție, nu a mi-l acorda!

Am cam divagat, dar revin la textul amicului meu. Da, prietene, și eu văd viitorul Reșiței cu tiroliene, tuneluri, bărcuțe pe Bârzava, benzi de circulație pe patru sensuri prin tot orașul, coloane de autoturisme ce intră în Reșița pentru a ajunge pe Semenic, alei pietonale, piste de biciclete etc. Știi ce nu observ în textul tău și în cele ale administrației, drag amic? Fundația viitorului. Adică un prezent solid din punct de vedere social și economic. Cum putem construi viitorul fără o fundație economică? Până și comuniștii întâi au făcut fabrica și după aceea viitorul. Cartiere de locuințe, Șura, Semenicul, Văliugul, Trei Ape, tramvaiul etc.

• Tweet
• Pin It