Dovezi de infringement găsite de un europarlamentar austriac în pădurile Domogledului!

Europarlamentarul austriac Thomas Waitz a făcut săptămâna trecută o vizită de documentare în România, pentru a vedea cum se exploatează lemnul din parcurile naționale din Brașov, Caraș-Severin și Alba. Acesta a fost însoțit și de vicepreședintele Senatului României, Mihai Goțiu.

Peste vizita europarlamentarului în Parcul Național Domogled-Valea Cernei s-a suprapus și un protest al Agent Green, prin care Regiei Romsilva i s-a cerut să înceteze orice acțiune de exploatare în pădurile din cătunele comunei Cornereva, un peisaj intact, rămas așa de secole.

La Brașov, europarlamentarul din Grupul Verzilor Europeni a avut întâlniri și cu politicienii locali. „Acum două seri am participat la o întâlnire informală cu Thomas Waitz, europarlamentar din partea Partidului Verde din Austria. Dincolo de statutul de politician, Thomas Waitz are backgroundul tehnic necesar pentru a identifica, în teren, probleme în exploatările forestiere. Săptămâna trecută a vizitat România (Brașov, Domogled – Valea Cernei și Sebeș) pentru a documenta situații din zona «gri» a exploatărilor forestiere”, a scris Allen Coliban, senator USR de Brașov.

La vizita în Parcul Național Domogled-Valea Cernei a fost însoțit și de către oficiali Romsilva, cum a fost Mihai Dragoș, directorul Direcției „Arii Protejate” din Romsilva, și Ioan Gașpar, directorul PN Domogled.

Europarlamentarul a prezentat câteva date care șochează, cu atât mai mult cu cât, de fiecare dată când publicația noastră a sesizat cam aceleași lucruri pe care le-a scos în evidență și „verdele european”, atât Direcția Silvică Caraș-Severin, cât și Romsilva ne trimiteau poziții care negau aspectele respective și ne asigurau că totul este legal.

Waitz a prezentat jurnaliștilor faptul că, potrivit SUMAL – baza națională de date privind exploatările forestiere, anul trecut ar fi fost tăiate 382.000 tone de lemn din parcurile naționale din România. 123.000 t ar fi provenit numai din PN Domogled-Valea Cernei, care este și cel mai mare parc național din țară. Mai mult, potrivit lui Waitz, directivele europene ar obliga ca, în cazul unui parc național, 70% din suprafața acestuia să fie zonă de protecție strictă. Or, în cazul PN Domogled, potrivit planului de management depus de Romsilva, suprafața de protecție strictă ar include doar 50% din suprafața parcului. „Ceea ce am văzut la fața locului este exploatare intensivă a pădurilor, făcută în mod profesional, într-un mod sustenabil pentru comerț, dar asta nu are nimic de-a face cu apărarea mediului într-un parc național”, spune Thomas Waitz pentru money.ro.

Protest în Parcul Național Domogled – CLEAN FEED from AGENT GREEN on Vimeo.

Zona Cernișoara a început să fie tăiată în anul 2017, adică exact când 1367 hectare de pădure de aici ar fi trebuit să intre în Patrimoniul Mondial UNESCO, obiectiv ratat. Două parcele au fost deja tăiate anul trecut (6A și 8B), europarlamentarul austriac afirmând la fața locului: „În afară că într-un parc naţional nu ar trebui să se taie, din ce văd aici, firmele care au tăiat ar trebui să fie la tribunal pentru cum au lucrat și au pus în pericol viața lucrătorilor”.

„De-asta am fost, sâmbătă, la protestul activiștilor de la Agent Green pentru salvarea zonei Cernișoara, din Domogled, acolo unde pe scoarța copacilor și-au făcut apariția marcajele Romsilva, care anunță prăpădul. De-asta, împreună cu colegii de la USR, pregătim un pachet de legi care să ofere o protecție reală parcurilor naționale. O protecție de pe urma căreia să beneficieze și natura, și comunitățile locale și toți cei care vom ajunge în astfel de locuri sau ne vom bucura de la distanță de aer și ape mai curate. Vă mărturisesc că n-am vreun regret că am sacrificat un sfârșit de săptămână cu filme la TIFF, pentru a ajunge în Domogled și Retezat. Implicarea celor care luptă pentru salvarea pădurilor și apelor României și tot ceea ce am văzut în aceste zile m-au umplut de energie”, spune, la rândul său, senatorul Mihai Goțiu, cel care l-a însoțit pe europarlamentar în periplul său prin parcurile naționale.

Iar camerele de filmare prezente la vizita în Caraș-Severin au suprins un dialog șocant între europarlamentar și Ioan Gașpar, directorul Parcului:

„– De ce tăiaţi?”, a întrebat Waitz

„– Tăiem un pic. Ea vrea să o tăiem. Ajunge la vârsta la care ea vrea să o tăiem”, e explicat tâmp Gașpar.

„– Cine e ea?”, a sărit nedumerit europarlamentarul

„– Pădurea vrea!”, a fost răspunsul lui Gașpar…

Parlamentul European urmăreşte foarte atent situaţia parcurilor naţionale din România şi gestionarea acestui domeniu. Dacă nu vom observa îmbunătăţiri substanţiale în gestionarea parcurilor naţionale şi a siturilor Natura 2000 şi dacă vom fi martori la o continuă deteriorare, atunci Curtea Europeană de Justiţie trebuie să intervină“, a afirmat Thomas Waitz potrivit Epoch Times.

Cu alte cuvinte, din cauza multelor nereguli sesizate la fața locului (drumuri de taf sau tractor de 6 sau 8 metri, deși ele pot fi de maxim 4, copaci răniți pentru că se trag buștenii cu tot cu crengi și rănesc restul copacilor, etc.), România ar putea fi deferită Curții Europene de Justiție pentru ca aceasta să oblige țara noastră să adapteze legislația internă la cea europeană, CJU urmând să dispună și penalități economice drastice pentru fiecare zi de întârziere până se realizează armonizarea legislației interne. „Am vizitat o parte a Parcului Național Domogled, care a fost sub managementul Romsilva. Am găsit dovezi clare ale încălcării legii românești și europene existente. De exemplu, am văzut în pădure drumuri de tractor cu o lățime de 5 până la 8 metri, deși normele în vigoare spun că acestea nu ar trebui să fie mai mari de 4 metri. Mai mult, am putut observa că nu numai buștenii au fost transportați, ci și copaci întregi cu ramuri, între 30 și 35 de metri lungime! Acest lucru este împotriva legii și cauzează grave vătămări ale marginilor de drum; am observat foarte multe pagube la scoarța copacilor din jur. Ramurile nu au fost lăsate în pădure, ci au fost aruncate lângă drumul forestier, în vale. Exploatarea a fost realizată de o companie privată de exploatare forestieră, Romsilva nu a controlat această exploatare”, a explicat într-o conferință de presă europarlamentarul.

Sursa foto: Verzii din Parlamentul European

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/